Medhouse banner

Peste 2200 de posturi în sănătate și asistență socială vor fi scoase la concurs. Ce măsuri mai pregătește Guvernul în ședința de astăzi

Date:

În cadrul ședinței de joi, Guvernul României va aproba prin memorandum organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea a 2.226 de posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate și asistență socială din cadrul instituțiilor publice locale.

Astfel, conform propunerii incluse în memorandum, se vor aproba: 706 posturi de medici, reprezentând 100% din numărul de posturi solicitat; 45 de posturi pentru alt personal de specialitate medicosanitar cu studii superioare (asistenți sociali, farmaciști, biologi, biochimiști, fizicieni, kinetoterapeuți, psihologi, ingineri, tehnicieni de radiologie și imagistică etc.), reprezentând 30% din posturile solicitate, adică 88; alte 5 posturi pentru personal de cercetare, adică 30% din numărul total solicitat de posturi, respectiv 7; 746 de posturi de asistenți medicali, reprezentând 50% din totalul solicitat, adică 1.448.

De asemenea, prin același memorandum se propune ocuparea prin concurs a: 72 de posturi pentru alt personal cu studii medii (registratori medicali, statisticieni medicali etc.), reprezentând 30% din totalul solicitat, adică 167 de posturi; 470 de posturi pentru personal auxiliar (îngrijitoare, brancardieri, infirmiere, băieși etc.), reprezentând 30% din 1.445 posturi solicitate; 75 de posturi pentru personal TESA, adică 30% din totalul solicitat de posturi, adică 180; 107 posturi pentru muncitori și personal de deservire, reprezentând 30% din cele 280 de posturi solicitate.

Tot în cadrul ședinței, Guvernul va aproba prin hotărâre Strategia Națională Anti-Doping pentru perioada 2024-2027. Această strategie este concepută pentru coordonarea eficientă a activităților și resurselor în următorii 4 ani, stabilind obiective generale și specifice pe direcțiile de acțiune asumate atât prin propriile atribuții, cât și prin cooperarea interinstituțională cu factorii implicați în reducerea fenomenului dopajului.

Un alt proiect important ce urmează să fie aprobat este cel referitor la modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, prin care se propune reglementarea eliberării pașaportului simplu temporar exclusiv în situații speciale, de excepție.

De asemenea, prin ordonanță de urgență, se va aproba acordarea unor măsuri de sprijin în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie în perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024.

În plus, Guvernul va institui o schemă de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate și cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

În cadrul domeniului agricol, va fi aprobată suma alocată schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2024, precum și schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum” în același an.

Prin hotărâre, Guvernul va institui o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor și o schemă de ajutor de minimis pentru sprijinirea beneficiarilor de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19 afectați de creșterea ROBOR.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Patru pugiliste de la CSM Constanța vor participa la Cupa României de box!

Amalia Niță, marea favorită la senioare, conduce delegația constănțeană În...