sursa foto: Digi24
Polițiștii au efectuat acțiunile în primele patru luni ale acestui an
Polițiștii au luat parte, în primele patru luni ale acestui an, la 615 acțiuni, în urma cărora au fost arestate preventiv peste 480 de persoane.
„În primele patru luni ale acestui an, Poliţia Română a desfăşurat 615 acţiuni de amploare, pentru administrarea probatoriului necesar documentării activităţii infracţionale, în dosarele instrumentate, fiind realizate, în cadrul acestor operaţiuni, peste 4.500 de percheziţii domiciliare. Au fost dispuse măsuri preventive faţă de 1.246 de persoane – 481 de arestare preventivă, 34 de arest la domiciliu, 237 de control judiciar şi 494 de reţinere”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, citat de Agerpres.
El a precizat că, în acest an, a scăzut numărul infracţiunilor de furt şi tâlhărie.
„În urma activităţilor poliţiştilor, situaţia operativă se situează aproximativ la aceleaşi valori ca în perioada similară a anului precedent, cu toate acestea, se constată un trend ascendent în cazul infracţiunilor economico-financiare – o creştere de 20 de procente. Astfel, a crescut numărul infracţiunilor de evaziune fiscală cu 846 de fapte, respectiv o creştere de 64,4%. De asemenea, a scăzut numărul infracţiunilor de furt cu 5,6%, iar numărul infracţiunilor de tâlhărie a scăzut cu 14,4%”, a mai spus Drăgan.
