Viorel Istrate, secretarul general al Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, a anunțat că trenurile vor fi oprite pe liniile feroviare românești, vineri, între orele 7:00 și 9:00, ca parte a grevei de avertisment declanșată conform legii.
„Toate trenurile care circulă în acest interval orar vor fi afectate, cu excepția celor care transportă grupuri de studenți sau grupuri vulnerabile. Aceste trenuri nu vor fi oprite”, a precizat Istrate.
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane a anunțat că va iniția o grevă de avertisment pe 15 septembrie 2023, cu scopul de a atrage atenția asupra „unor probleme care nu mai pot fi ignorate, fiind lăsate în dosare, pe coridoarele Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului”.
Motivele pentru declanșarea grevei de avertisment includ lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru anul curent, care duce inevitabil la un blocaj general în sectorul feroviar, precum și absența unei finanțări strategice și coerente a căilor ferate.
În viziunea liderului sindical, ar trebui să existe un dialog minim, în care fiecare parte să vină cu soluții.
Conform unei declarații a organizației sindicale, întregul proces legal de declanșare a conflictului de muncă, conform dispozițiilor legale în vigoare, a fost respectat.
„Pentru a aduce structura feroviară românească la standardele europene este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoarele de transport dedicate strict interesului european lasă restul țării în paragină”, avertizează ceferiștii.
Aceștia se plâng, de asemenea, de lipsa investițiilor în material rulant de calitate și modern.
„Nu există un plan solid de investiții pentru înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii de la conducerea Ministerului Transporturilor ar trebui să știe că excepțiile întotdeauna confirmă regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema”, spun ei.
Lipsa salariilor adecvate în calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea generațiilor de ceferiști este o altă problemă ridicată de sindicaliști.
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane aduce în discuție și problemele în creștere și nerezolvate care sunt legate de statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care până astăzi nu generează toate efectele pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.
