9 monitoare video vor fi amplasate în sălile de aşteptare ale aeroportului din Timişoara. Acesta se alătură campaniei de prevenire a traficului de persoane

Date:

SN Aeroportul Internaţional Traian Vuia S.A din Timişoara se alătură campaniei de prevenire a oricăror acţiuni care ar putea conduce la traficul de persoane, proiect iniţiat în decembrie 2023 de Asociaţia WorldTeach România, prin intermediul Centrului de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului de Persoane (CAPVTP). În acest scop, părţile au încheiat un acord de parteneriat pentru promovarea unei conduite corecte şi a prevenirii abuzurilor în incintele sălilor de aşteptare din Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia S.A.

Obiectivele şi etapele parteneriatului au fost prezentate în cadrul evenimentului de lansare ce a avut loc vineri, 9 februarie 2024, de la ora 17.00, la Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, în prezenţa partenerilor, oficialităţilor şi a reprezentanţilor comunităţii locale. La eveniment au participat: Kim Westfall fondatoare Uncaged, Daniel Stamatovici, Director Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, Beniamin Lup, Director European Uncaged, Alexandra Molodoi, Preşedinte WorldTeach.

„Am demarat acest proiect naţional în luna decembrie 2023 şi ne bucurăm să putem lansa această nouă etapă în Timişoara. Suntem mereu preocupaţi de siguranţa copiilor noştri, a femeilor din România şi din întreaga lume, precum şi a tuturor persoanelor vulnerabile care nu au şansa de a se feri de capcanele tot mai numeroase întinse de oameni fără scrupule, în stare să vândă fiinţele umane ca pe o marfă.

Autorităţile din România fac progrese semnificative în lupta împotriva traficului de persoane şi îmi permit să menţionez aici, cu recunoştinţă, pentru implicarea lor: Ministerul de Interne, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi multe alte organe abilitate.

Colaborăm cu organizaţii nonguvernamentale din întreaga ţară şi din Europa pentru reducerea numărului de victime, dar şi pentru identificarea şi reabilitarea emoţională şi socială a supravieţuitorilor. Avem alături instituţii de învăţământ cu tradiţie precum Universitatea Tibiscus, Universitatea de Vest, Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I”, Inspectorate Şcolare, Direcţiile Generale pentru Protecţia Copilului şi Instituţii de Asistenţă Socială, toate unite în acelaşi efort de a proteja cetăţenii.

Doar împreună putem reuşi! Pentru că numai împreună suntem o forţă!”, a declarat Beniamin Lup, fondator şi Director European al Asociaţiei WorldTeach.

Pe durata celor 12 luni ale parteneriatului, Asociaţia WorldTeach va derula acţiuni de informare şi instruire a publicului larg în vederea prevenirii traficului de persoane şi a creşterii gradului de conştientizare a acestui fenomen în rândul cetăţenilor. Totodată, va fi desfăşurat un proiect pilot de instalare a unui număr de 9 monitoare video în sălile de aşteptare din Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia S.A. pe care vor fi difuzate către publicul larg mesaje audio scurte, de informare privind prevenţia şi protecţia împotriva abuzurilor şi a traficului de persoane, precum şi de promovare a unei bune conduite şi a siguranţei pasagerilor.

„Solidaritatea şi entuziasmul manifestate de oficialităţile române în sprijinirea eforturilor Uncaged de a ajuta victimele traficului să fie văzute şi auzite, precum şi de a le oferi o cale spre reuşită şi vindecare, au fost peste aşteptări. Astfel, cursul vieţii celor mai vulnerabile fiice ale României se poate schimba. Există speranţă!”, a declarat Jessica Martin.

În 2024, Asociaţia WorldTeach şi partenerii săi vor susţine financiar derularea unui program naţional constând în instalarea de monitoare video în locuri publice aglomerate, monitoare pe care vor fi prezentate materiale informative şi educaţionale legate de prevenirea traficului de persoane şi abuzului, precum şi oferte sociale şi educaţionale pentru persoanele interesate.

„Uncaged există pentru a construi un nou viitor supravieţuitorilor traficului uman. Vrem să-i vedem vindecaţi şi restauraţi. În acelaşi timp, pe lângă vindecarea şi refacerea cursului vieţii fiecărui supravieţuitor al traficului de persoane, ne străduim mereu să ne asigurăm că nimeni nu va mai trece prin aceste orori vreodată.

Campania de prevenire a traficului de persoane, prin amplasarea monitoarelor în spaţii publice cât mai aglomerate, va salva vieţile a mii de femei şi fete. Am primit deja numeroase apeluri pe numărul nostru scurt care ne-au permis să redirecţionăm potenţialele victime. Dacă ar fi căzut în capcana traficului, speranţa lor de viaţă ar fi fost de doar şapte ani! Putem spune, deci, că nu doar protejăm, salvăm literalmente vieţi!

Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a colabora cu Ministerul Transporturilor şi Aeroportul din Timişoara în acest proiect important. Acesta este doar începutul! Intenţionăm să acoperim toate nodurile importante de transport aerian şi terestru, precum şi alte locaţii strategice. În prezent, am demarat încheierea de parteneriate cu mai multe ministere şi instituţii guvernamentale pentru a extinde strategiile anti trafic la nivelul întregii ţări. Astfel, împreună ajutăm supravieţuitoarele din România să se elibereze de traumele trecutului!”, a declarat Kim Westfall, fondatoare Uncaged.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenţie, şoferi! Sunt restricţii de circulaţie pe A2, în zona localității Cernavodă

Se execută lucrări de întreţinere şi reparaţii Centrul INFOTRAFIC din...

Percheziţii în satul Seimenii Mici într-un dosar de braconaj piscicol!

Au fost descoperite 20 de plase de pescuit La data...

S-a urcat beat la volan şi a intrat cu maşina într-un indicator de circulație rutieră

Avea o alcoolemie de 0,75 mg/l La data de 14...

O ambulanță privată a luat foc la intrarea în localitatea Cuza Vodă!

Ambulanța transporta două persoane pentru dializă O ambulanță privată care...