Tânăr de 23 de ani, victima unui accident cumplit pe DN5D
Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, și-a pierdut viața, noapte trecută, într-un accident ce s-a produs pe DN5D, în extravilanul localității Frătești.
În eveniment a fost implicată o motocicletă.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SAJ și poliția.
La sosirea echipajelor, motocicleta se afla pe șosea, iar în zonă au fost efectuate căutări pentru identificarea persoanelor implicate, în vederea acordării primului ajutor.
În urma acestora, a fost găsită o singură victimă, în afara părții carosabile, din păcate fără funcții vitale.
Cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.