Medhouse banner

Atenție, se oprește apa! Mai mulți consumatori din municipiul Constanța, afectați

Date:

RAJA va exevuta lucrări de conectare a unei conducte

Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductei nou edificate pe strada Izvor la sistemul centralizat de distribuție din municipiul Constanța, RAJA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile, începând din din seara de miercuri – 11 iunie 2025, ora 22:00  până joi dimineața – 12 iunie 2025, ora 10:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona cartierului Coiciu, respectiv perimetrul delimitat de străzile Ion Roată – Dreptății – Dezrobirii – Soveja – Portiței – Poporului – Ion Roată, cu adiacentele și punctele termice aferente zonei.

În cadrul lucrărilor, conducta principală de pe strada Izvor va fi conectată la sistemul centralizat prin trei puncte de lucru deschise pe străzile Biruinței, Poporului și Steagului. Pentru a putea asigura și preluarea celor 160 de branșament din zonă în condiții normale de operare, o perioadă de timp, cele două rețele vor funcționa în paralel. La finalizarea operațiunilor de trecere a branșamentelor, va fi programată o altă oprire pe zona respectivă pentru cuplarea conductelor de pe străzile adiacente noului segment și închiderea vechii rețele. 

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețea, precum și siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, transmite RAJA.

Investițiile sunt parte a Contractului CL2 – „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 2”, în valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...