Sursa foto: Farul Constanţa
Farul vrea a doua victorie din play-off
Farul Constanţa joacă vineri cu Universitatea Craiova. Este al patrulea meci din play-off pentru trupa lui Hagi, care a bifat până acum o victorie, un egal şi o înfrângere. „În ultima deplasare, am încercat să câștigăm, din păcate nu am putut. Acum avem iar o deplasare grea, unde trebuie să ne jucăm șansele noastre pentru a putea intra în Europa, e un meci foarte important. Mergem încrezători și cu convingere, pentru a face un meci bun și pentru a încerca să câștigăm„, a declarat Hagi la conferinţa de presă premergătoare meciului din Bănie.

Situaţia în clasamentul play-off-ului
Farul este pe locul 5 în play-off, cu 26 de puncte. Universitatea Craiova stă mai bine în clasament: este pe locul 3, cu 31 de puncte. „Marinarii“ au câștigat ambele partide directe de până acum din acest campionat, jucate în sezonul regular. Obiectivul constănţenilor în acest sezon este calificarea în competiţiile europene. „Jucăm la victorie, dar trebuie să avem și echilibru, întrucât adversarul e foarte bun, competitiv și e necesar să faci ambele faze foarte bine, așa cum am făcut în ultimul meci direct cu ei. Ne dorim să jucăm al doilea an la rând în Europa și sperăm să o facem. Nu e ușor, deoarece echipele din frunte au un avantaj. Dar credem că ne putem întoarce cu victorie din Bănie, iar apoi vom realiza rezultatele care să ne permită să ne calificăm în cupele europene” a mai spus Hagi.

Larie: dacă ne facem jocul trebuie să câștigăm
Ionuț Larie, unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lotul Farului a a vorbit şi el despre meciul cu Universitatea. „Întâlnim o echipă bună, cu jucători de calitate în atac, dar dacă ne facem jocul trebuie să câștigăm. Când o echipă schimbă antrenorul este mai greu, că se mobilizează și există un suflu nou. I-am bătut și acasă, și în deplasare, iar o victorie ne readuce în lupta pentru locul al doilea și cupele europene” a spus Larie.
Universitatea Craiova a rămas fără antrenor
Universitatea Craiova a anunţat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook, rezilierea de comun acord a contractului cu antrenorul Ivailo Petev. Printre variantele apărute în presă pentru banca Universității Craiova se numără Marius Șumudică, Mirel Rădoi și Costel Gâlcă, toți fără angajament în prezent. Meciul Universitatea Craiova- Farul constanţa se joacă vineri, de la ora 20.30.
