Oncoria Med

Bihor: Accident rutier produs în Băile Felix. Un bărbat a murit

Date:

Bărbatul a fost găsit inconștient

ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în Băile Felix, în urma căruia o autoutilitară a ajuns în pârâul Peța, apelantul precizând că șoferul autovehiculului se afla în stare de inconștiență.

Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizați de urgență, pompierii Gărzii 1 Mai și Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de intervenție, din care una de descarcerare grea, cu paravan de protecție vizuală a victimei și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu ambulanța de terapie intensivă și cu autospeciala medicului de urgență.

Ajunși la fața locului, pompierii au evacuat victima din autoutilitară, au instalat paravanul de protecție și au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar echipajul SMURD a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare.

Din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.

Sursă foto: ISU Bihor

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Succes răsunător pentru NIBIRU: Peste 1.000.000 de vizite în doar 24 de zile de la deschidere

NIBIRU depășește pragul de 1.000.000 de vizite. Vizitatorul care...

Românii au decontat cu 60% mai puține vouchere de vacanță în primul semestru din  2026

Piața turismului în scădere: Decontarea voucherelor de vacanță a...

Constanța rămâne fără apă caldă timp de o săptămână. Termocentrale oprește instalațiile pentru lucrări la noua sursă de cogenerare

Sistare totală a apei calde în Constanța Locuitorii municipiului Constanța...