Călătorii pot cumpăra online bilete de tren spre Germania direct de pe site-ul CFR Călători
CFR Călători continuă dezvoltarea serviciilor digitale dedicate călătorilor și extinde vânzarea biletelor electronice în traficul internațional.
Începând din această lună, prin intermediul butonului Cumpără bilete de tren online din secțiunea trafic internațional, disponibil pe www.cfrcalatori.ro, călătorii pot cumpăra bilete electronice pentru deplasările dintre România și Germania. Biletul poate fi utilizat direct de pe telefonul mobil, fără a mai fi necesară tipărirea acestuia sau ridicarea lui din stațiile de cale ferată.
Până în prezent, biletul electronic era disponibil doar pentru relațiile internaționale dintre România și următoarele țări: Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Moldova și Ucraina.
Biletul ajunge direct pe e-mail
După finalizarea achiziției online și generarea biletului din contul de utilizator, călătorii primesc biletul electronic pe adresa de e-mail, sub forma unui document PDF.
Acesta poate fi prezentat direct de pe un dispozitiv electronic (telefon mobil, tabletă, laptop) sau tipărit.
Astfel, călătorii se pot prezenta direct la tren, fără alte formalități în stația de plecare.
Ce documente trebuie prezentate la control
Biletele electronice sunt nominale. La verificarea legitimațiilor de călătorie în tren, călătorii trebuie să prezinte:
- biletul electronic afișat direct pe un dispozitiv electronic sau în format tipărit;
- documentul de identitate, în original (carte de identitate sau pașaport).
Achiziționarea biletelor online pentru destinații internaționale este disponibilă pe www.cfrcalatori.ro, prin aplicația „Cumpără bilete de tren online / Trafic internațional” sau direct la https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro.
