Constanța: 9 persoane arestate în 3 dosare de trafic de droguri

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dezvăluit rezultatele unei ample acţiuni împotriva traficului de droguri în judeţul Constanţa.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în cadrul acestei operaţiuni, au fost reţinuţi 9 inculpaţi, acuzaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni grave, printre care introducerea în ţară de droguri de risc, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.

Într-o primă cauză investigată, procurorii au descoperit că unul dintre inculpaţi a adus în ţară din Spania o cantitate de peste 1 kilogram de cannabis, cu scopul de a o comercializa. Acesta a fost prins în flagrant în momentul în care a preluat coletul de la firma de transport, în urma unei înţelegeri prealabile cu un alt inculpat.

În al doilea dosar penal, cercetările au relevat că 6 inculpaţi au fost implicaţi în procurarea, deţinerea, intermedierea şi comercializarea directă către consumatori a diferitelor droguri de risc şi mare risc, precum şi a unor substanţe psihoactive, în perioada ianuarie-martie 2024. Aceştia furnizau consumatorilor din judeţul Constanţa substanţe precum canabis, ketamină, cocaină, ecstasy, 4-CMC, 2C-B şi 2MMC.

În cadrul acestor investigaţii, au fost efectuate percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost identificate şi ridicate diferite cantităţi de droguri şi substanţe psihoactive, destinate comercializării, precum şi alte mijloace de probă.

Referitor la a treia cauză, procurorii au constatat că unul dintre inculpaţi a deţinut şi comercializat cantităţi de droguri de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de cristal, către consumatori din judeţul Constanţa.

În consecinţă, la data de 14 martie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a celor 9 inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Aceste activităţi judiciare au fost posibile datorită eforturilor comune ale procurorilor și poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, precum și sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa. De asemenea, suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului.

În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Stirilemedia.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile furnizate de stirilemedia.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal dacă este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa).

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false.

Vă încurajăm să comentați, cu rugămintea de a folosi un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

spot_img
Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian joacă sâmbătă, în turul 3, la Roma

sursa foto: eurosport Sorana Cîrstea o întâlneşte pe Marketa Vondrousova,...

Poliţiştii au adus în ţară nouă indivizi condamnaţi sau arestaţi preventiv în lipsă

Poliţiştii i-au escortat pe aceştia în România din diverse...

Ianis Hagi, decisiv pentru Alaves în egalul cu Girona

sursa foto: sportpesurse.ro Ianis Hagi a intrat pe teren în...