Oncoria Med

Doi dintre cei mai promițători jucători ai Farului au semnat noi contracte

Date:

Ionuț Cojocaru și Gabriel Dănuleasă au semnat contracte valabile până în 2028

Doi dintre cei mai promițători jucători ai Farului, Ionuț Cojocaru și Gabriel Dănuleasă, au semnat noi contracte cu formația de la malul mării. Ambii sunt născuți în 2003 și de asemenea au fost crescuți și formați la Academia Gheorghe Hagi, desemnată pentru al 6-lea an consecutiv cea mai bună din România.

Ionuț Cojocaru este născut la Brăila, iar în Superligă a debutat la 6 februarie 2023, într-un meci disputat la Constanța, cu Universitatea Craiova, scor 2-1, iar de atunci a evoluat în 16 partide, în care a marcat 4 goluri și a oferit 3 pase decisive, toate acestea chiar în ediția trecută de campionat. A evoluat și pentru naționala U20 a României, pentru care a marcat de asemenea 4 goluri.

Gabriel Dănuleasă este născut la Călărași, iar perimul meci în tricoul alb-albastru al Farului în Superligă l-a disputat la 18 iulie 2021, în primul etapă a sezonului 2021-2022, când Farul a remizat în deplasare cu UTA, scor 0-0. Este fost component al echipelor naționale de juniori U16, U17, U18, U19 și U20 ale României și actual internațional U21.

Ionuț Cojocaru și Gabriel Dănuleasă au semnat astăzi noi contracte cu Farul, angajamentele lor fiind prelungite până în vara anului 2028.

Sursa Foto: Farul Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare