Oncoria Med

(Foto) Accident între un autoturism și un autotren la Grănicești: două persoane au ajuns la spital

Date:

O femeie însărcinată, transportată la spital

Pompierii militari suceveni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Grănicești, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială dotată cu accesorii pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

În accident au fost implicate trei persoane adulte. Din fericire, acestea nu au rămas încarcerate și erau conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de intervenție.

Două dintre victime au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Echipajul SAJ de tip B2 a preluat o femeie în vârstă de aproximativ 25 de ani, însărcinată, policontuzionată, dar stabilă hemodinamic și respirator. Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

De asemenea, echipajul de prim ajutor a preluat un bărbat de aproximativ 77 de ani, policontuzionat, dar stabil. Și acesta a fost transportat la UPU a Spitalului Județean pentru evaluări medicale suplimentare.

Pompierii au asigurat măsurile specifice de siguranță la locul accidentului.

Sursă foto: ISU Suceava

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare