În data de 18.03.2026, prin apel la 112, la ora 20:32 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Humulești din orașul Târgu-Neamț. În accidentul rutier au fost implicate un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto și un atelaj hipo în care se aflau două persoane.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), SVSU Vânători Neamț SAJ și IPJ.
Persoanele care se aflau în atelajul hipo (un bărbat de 29 ani și un copil de 14 ani) au fost asistate medical la locul evenimentului de către echipajele SAJ și SMURD, ulterior fiind transportate în stare de conștiență la CPU Târgu-Neamț. Conducătorul autoturismului nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor si pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.