Un accident rutier s-a produs în această dimineață la intersecția dintre Calea 13 Septembrie și strada Progresului, în sectorul 5 al Capitalei, unde un tramvai a intrat în coliziune cu un autobuz STB. Incidentul a dus la activarea unui dispozitiv extins de intervenție al serviciilor de urgență.
În total, 11 persoane – șoferii și pasagerii celor două mijloace de transport – au primit asistență medicală la fața locului din partea echipajelor SMURD și SABIF. Dintre acestea, șase victime, toate adulte, care prezentau contuzii, au fost transportate la unități spitalicești din Capitală: Spitalul Universitar, Spitalul Militar Central, Spitalul Sf. Ioan și Spitalul Bagdasar-Arseni.
Pentru gestionarea intervenției, au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, șase ambulanțe SMURD, o motocicletă SMURD și, în sprijin, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF).
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului și pentru a evalua starea tehnică a vehiculelor implicate. Traficul în zonă a fost restricționat temporar, fiind reluat treptat după degajarea carosabilului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.