Medhouse banner

(Foto/Video) Au jefuit mai multe societăți comerciale din Constanța, Năvodari și Tuzla. Patru persoane, reținute

Date:

Au furat bani și bijuterii de 500.000 de lei

La data de 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea a 20 de infracțiuni de furt calificat, fapte pe care le-ar fi comis în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025.

Astfel, doi dintre ei ar fi pătruns, pe timpul nopții, în locuințele persoanelor vătămate și în sediile unor societăți comerciale situate în municipiul Constanța, orașul Năvodari și comuna Tuzla, de unde ar fi sustras bani, bijuterii și alte bunuri de valoare.

Ceilalți doi le-ar fi oferit sprijin prin transportarea cu autoturisme către și de la locul faptei.

Prejudiciul în cauză este de aproximativ 500.000 de lei.

La data de 18 februarie a.c., polițiștii au efectuat 6 percheziții domiciliare în municipiul Constanța și comuna Valu lui Traian, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei.

În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite de săvârșirea faptelor au fost conduse la sediul poliției.

Cei patru au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 19 februarie, au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea legală.

Instanța de judecată a dispus față de cei 3 bărbați măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, iar față de femeie măsura preventivă a arestului la domiciliu pe aceeași perioadă.

La activitățile desfășurate au participat și polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

Sursă foto/video: IPJ Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sejururi gratuite la mare: cum poți câștiga o experiență de 3 zile la Eforie Sud

Un concurs dedicat sănătății și stării de bine a...

70 de ani de la descoperirea „Gânditorului”: Simpozion Internațional de amploare la Constanța

Simpozion Internațional „Zorii civilizației străvechi europene. Fragmente din lumea...

Avânt pentru joburile part-time. Creștere de 8% a ofertelor pentru program redus

Entry-level rămâne prioritatea angajatorilor: Peste jumătate din joburi sunt...