Medhouse banner

(Foto/Video) Misiune de stingere a unui incendiu în incinta Sireasa din Delta Dunării

Date:

La misiune participă și două elicoptere Black Hawk

Pompierii tulceni intervin pentru a doua zi în zona Sireasa din Delta Dunării pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la vegetație palustră și fond forestier în data de 10 septembrie 2025.

Intervenția pompierilor a fost reluată de la primele ore ale dimineții și se acționează atât terestru, cu 25 de cadre militare, două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, un microbuz, o șenilată, o autospecială PCM (punct de comandă mobil), cât și aerian, în sprijinul echipajelor terestre se află două elicoptere Black Hawk din cadrul IGAv al MAI. De asemenea, la locul intervenției se află și reprezentanți ai Ocolului Silvic Tulcea.

Misiunea de localizare și stingere a incendiului este una dificilă din cauza terenului greu accesibil, a vegetației dese și a faptului că acesta se manifestă pe suprafața unului lac secat ceea ce face ca intervenția cu autospecialele de mare capacitate să nu poată fi posibilă deoarece terenul prin care se poate face accesul este unul mlăștinos.

În acest moment incendiul se manifestă pe aproximativ 5 ha la vegetația palustră și fond forestier, suprafața fiind cu focare active.

Până în acest moment, cele două elicoptere au executa un număr de 52 de aruncări, însumând peste 130 tone de apă.

Sursă foto/video: ISU „Delta” Tulcea

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Bogdan-Cătălin Rață a semnat cu CSM Constanța pentru următoarele două sezoane

Al patrulea jucător de națională transferat la CSM Constanța...

(Foto) Controale ample în Delta Dunării pentru combaterea pescuitului ilegal. Sute de kilograme de pește și unelte au fost confiscate

Controale privind respectarea condițiilor de pescuit sezonier la scrumbie...

RAJA anunță sistarea apei în Amzacea și General Scărișoreanu

Atenție, se oprește apa în localitățile Amzacea și General...

(Foto/Video) Polițiștii de frontieră au salvat cinci sturioni prinși în plase ilegale, în Marea Neagră

Misiune reușită a Grupului de Nave Sulina: Sturioni redați...