Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 35 de ani, suspectat de comiterea faptei.
Astfel, la data de 1 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras, dintr-un centru comercial din municipiul Constanța, un ceas.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, a fost identificat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi pătruns într-un centru comercial iar prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă, ar fi sustras un ceas.
Până la acest moment, prejudiciul de 2.400 de lei nu a fost recuperat.
La data de 3 aprilie a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul, de 35 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat procurorului de caz, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.