Sursa foto: puterea.ro
CNAS a prezentat, într-o informare, pașii pe care pacienții trebuie să îi urmeze pentru a beneficia de aceste servicii
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat condițiile în care persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de stat.
În primul rând trebuie să se prezinte la o consultație de prevenție la medicul de familie. În funcție de evaluare, acesta poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenție gratuite și îi va înmâna un bilet de trimitere.
”Medicul de familie va interpreta și rezultatul analizelor, iar pe această bază va decide dacă pacientul trebuie trimis la un medic de specialitate în ambulatoriu sau la spital, pentru diagnosticarea ori confirmarea unei boli grave și pentru stabilirea tratamentului adecvat.
Medicul de familie poate trimite pacientul să efectueze analize medicale de depistare a unor boli și dacă, în cursul unei consultații în scop terapeutic, are suspiciunea că pe lângă afecțiunea pentru care s-a prezentat pacientul la consultație, ar mai putea exista și o astfel de boală ascunsă”, precizează CNAS într-o informare postată pe site-ul instituției, cnas.ro.
Consultații periodice lunare gratuite
În cazul în care pacientul a fost diagnosticat cu o boală cronică, acesta beneficiază de consultații periodice lunare gratuite la medicul de familie pentru supravegherea evoluţiei bolii, continuitatea terapiei, screeningul complicaţiilor.
Dacă medicul de familie, în urma evaluării riscului dezvoltării altor afecțiuni, constată că pacienții respectivi au anumite simptome sau rezultate ale analizelor în afara valorilor normale, poate acorda în plus și consultaţii de monitorizare activă (management de caz) pentru bolile cronice cu impact major (risc cardiovascular înalt – hipertensiunea arterială, dislipidemia şi diabetul zaharat tip 2; astmul bronşic, boala pulmonară cronică obstructivă– BPOC şi boala cronică de rinichi).
”Pentru orice afecțiune acută/subacută/acutizare a unei boli cronice casa de asigurări de sănătate decontează medicilor de familie încă două consultații pentru fiecare episod de boală, în afara consultațiilor periodice anterior menționate.
În urma efectuării consultațiilor, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere (inclusiv pentru investigații medicale paraclinice) sau alte documente”, se mai arată în informarea CNAS.
Măsurile pe care le pot dispune medicii în cazul suspiciunilor de cancer
Dacă la orice consultație medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer, pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz:
– să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi integrate tot de medicul de familie;
– să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist;
– să fie internat în regim de spitalizare de zi ori continuă.
Biletele de trimitere pentru cazurile suspecte oncologic vor fi marcate cu inițialele SO.
Servicii medicale de îngrijire la domiciliu
Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu marcate SO, în spitalizare de zi se va efectua: diagnosticarea afecțiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecțiune oncologică.
Se recomandă ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi. Tot în spital se pot efectua și servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin si a cancerului de sân.
După confirmarea diagnosticului de boală oncologică, pacientul asigurat va putea fi inclus în Programul național de oncologie.
De asemenea, persoanele asigurate pot beneficia de servicii medicale de îngrijire la domiciliu, tratamente de recuperare atât în ambulatoriu cât și în sanatorii, servicii de transport sanitar neasistat, medicamente compensate și dispozitive medicale.