Afirmația „Sănătatea mintală nu-ți afectează cariera” vine la pachet cu o mulțime de argumente pro și contra.
În realitate, dacă suferi de o tulburare psihică – oricare ar fi aceasta – nu doar cariera îți este afectată, ci întreaga viață. Fie că ne place sau nu, fie că putem sau nu să recunoaștem ori să acceptăm, afecțiunile psihice ne influențează modul de a trăi. În calitate de persoană diagnosticată cu tulburare de anxietate generalizată și tulburare de panică, vă împărtășesc deschis experiența mea personală despre felul în care cariera mi-a fost afectată de aceste diagnostice.
În cele ce urmează, voi descrie câțiva ani din cariera mea, după apariția simptomelor și primirea diagnosticului. Toate acestea se întâmplau la vârste fragede, de până la 22 de ani.
După terminarea liceului, am fost nevoită să renunț la toate visele pe care le aveam – mutarea în alt oraș, înscrierea la facultate – pentru că panica a fost mai puternică decât mine. O perioadă lungă de timp nu am îndrăznit să merg la interviuri, să pun întrebări sau să depășesc rușinea pe care o simțeam față de oamenii din jur.
Am schimbat foarte des locurile de muncă, găsind mereu motive care, la acel moment, păreau plauzibile. Abia mai târziu am realizat că în spatele acestor schimbări compulsive se ascundea, de fapt, nevoia de fugă și răni mult mai adânci. Uneori mă prezentam cu: „Bună, sunt C și am atacuri de panică!”, doar pentru a mă simți în siguranță, știind că ceilalți află prin ce trec.
Din cauza acestor somatizări, ajunsesem să fiu etichetată drept „prefăcută” sau „mincinoasă” la locul de muncă. Uneori lipseam pentru că mă simțeam foarte rău. Răul era real, dar nu avea o explicație medicală concretă. Chiar și atunci când aveam o justificare medicală, cu dovezi clare și semnate de specialiști, angajatorilor le era greu să mă creadă, lăsând mereu loc de interpretări și acuzații.
Anxietate vs. carieră
Am ajuns să cred că toată lumea are „ceva” cu mine, ceea ce m-a făcut să mă retrag și să mă izolez social. Programul de muncă, în zilele în care anxietatea era la cote maxime, mi se părea o pedeapsă. Frica, gândurile și lacrimile care îmi inundau ochii mă făceau să cred că sunt „ciudată”. Dorința de a merge acasă era atât de mare, încât nu mă mai puteam concentra la nimic. În mintea mea se declanșa o „luptă pentru supraviețuire”, în care parcă înghețam complet, tot ce puteam face fiind să aștept să plec, ca să pot respira din nou.
Teama de a avea un atac de panică în fața colegilor sau a clienților era prezentă în fiecare zi. Nu ieșeam din casă fără această frică – o purtam cu mine ca pe un accesoriu. Deși ne este greu să acceptăm că psihicul ne poate afecta cariera, este mai sănătos să recunoaștem mai întâi față de noi înșine și apoi față de ceilalți că asta face parte din cine suntem. Și este absolut în regulă dacă avem nevoie de un tratament special. Mai mult, cred că ar trebui să existe o formă de sprijin adaptată celor care trăiesc cu astfel de tulburări, pentru că un loc de muncă este vital pentru oricine. Din păcate, unii ajung la gesturi extreme tocmai pentru că nu își pot câștiga traiul din cauza luptei cu propriul psihic. Și astfel se naște un clișeu greu de dus, un cerc vicios din care este aproape imposibil să mai ieși la suprafață.
Așadar, cum ți se pare? Poate un diagnostic atât de întâlnit, precum anxietatea, să afecteze în asemenea măsură cariera unui om? A fost boala atât de puternică sau, mai degrabă, lipsa educației psihologice și a sprijinului potrivit și-au spus cuvântul?
Terapie și medicație vs. atac de panică
Toate aceste efecte neplăcute le-am lucrat ani la rând în terapie și le-am ținut sub control cu ajutorul medicației. Astăzi funcționez optim și gestionez mult mai bine situațiile. Dar asta s-a întâmplat doar după ce am acumulat ani de experiență cu boala și am acceptat că unele lucruri existau doar în mintea mea. Chiar și acum, anxietatea își mai face apariția și încearcă să mă împiedice. Dar experiența și obișnuința îmi arată că pot să o gestionez.
Nu toate tulburările psihice te împiedică din a avea un loc de muncă. Mai degrabă este vorba despre a crea medii de lucru în care oamenii să fie în siguranță, să poată cere ajutor și să primească sprijinul de care au nevoie. Pentru că fiecare persoană merită să aibă un loc de muncă și o viață normală, indiferent de diagnostic.
Este timpul să nu mai ignorăm sau să minimalizăm efectele sănătății mintale. Să le recunoaștem, să le înțelegem și să acționăm. Pentru că schimbarea începe cu fiecare dintre noi.
Sursă foto: Unsplash
