Oncoria Med

L-a luat radarul! Un șofer a fost prins cu o viteză de peste 90 de km/h. Limita era de 30 de km/h. Ce a pățit bărbatul

Date:

Un șofer este cercetat penal

La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 19.55, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au identificat un șofer, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în comuna 23 August, aparatul radar înregistrând viteza de 93 km/h pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 30 km/h.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul nu are asigurare obligatorie de răspundere civilă valabilă și figurează ca fiind sub sechestru.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiind luată măsura reținerii în vederea suspendării a permisului de conducere.

De asemenea, au fost retrase certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numere de înmatriculare.

La aceeași dată, în jurul orei 20.54, conducătorul auto a fost depistat de polițiști la volanul aceluiași autoturism, circulând pe D.N. 39.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost retrase.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Fals medic estetician din Constanța, anchetat de polițiști. Activitatea firmei a fost suspendată

Operații estetice fără autorizație și fără diplomă! Cabinet din...

Poveștile prind viață în Parcul Tăbăcărie. Spectacol gratuit pentru copii

Trupa „Suflețel” aduce „Povești Vii în Oraș” În acest weekend,...

Atenționare de călătorie MAE! Stare de urgență în Spania din cauza incendiilor de vegetație

Atenție români din Spania! Ce zone trebuie să evitați...