Ședințele de pregătire la Matematică sunt oferite de corpul profesoral al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța
Prima lecție (dintr-o serie de zece) a avut loc în weekend și a prezentat interes pentru aproape 80 de liceeni.
„Fiind cea mai mare universitate din regiune, ne dorim să atragem elevi și din orașele apropiate, cum ar fi: Năvodari, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Tulcea etc. Programul se desfășoară în fiecare zi de sâmbătă, până pe data de 25 mai. Este a V-a ediție consecutivă, însă programul a început cu mult timp în urmă și, chiar dacă a mai fost întrerupt, este o activitate de tradiție în facultatea noastră. Pe lângă profesorii titulari ai facultății sunt implicați și studenții masteranzi la programul Matematică Școlară avansată, pentru că ne dorim o prezentare cât mai diversificată către elevi.”, a declarat, pentru Știrile Media, conf. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan al Facultății de Matematică și Informatică.



Dacă în pandemie lecțiile s-au derulat online (permițând participarea elevilor din alte zone ale țării, Pitești fiind un exemplu), anul acesta cursurile au loc cu prezență fizică. „Ne-am dorit să interacționăm direct cu elevii. Am optat pentru astfel de lecții fiind conștienți că elevii din unele regiuni mai îndepărtate nu pot participa, însă am considerat că interacțiunea față în față este benefică celor care pot veni la noi.”, a completat prodecanul.
Conf. univ. dr. Gabriela Badea spune că în fiecare an feedback-ul primit este foarte bun cu privire la organizarea acestor sesiuni de pregătire, elevii fiind încântați nu doar de ajutorul oferit, ci și de faptul că au ocazia să interacționeze cu alți liceeni care au diverse opțiuni pentru facultate, unii se reorientează, alți leagă conexiuni care se sudează în timp, toate datorită acestui program.
Și în anul 2024, Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) – filiala Constanța care, prin parteneriatul cu Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, îi premiază cu 1.500 lei pe elevii cei mai implicați în cele 10 sesiuni de pregătire. Ținând cont de răspunsuri, se va face o selecție a celor mai buni participanți, încurajându-i astfel să continue pregătirea și să își atingă obiectivul – admiterea la facultate.
Lecțiile de matematică se desfășoară la sediul facultății din Bd. Mamaia nr. 124, în Biblioteca virtuală, în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 11:00 – 13:00. Elevii interesați să participe la aceste ședințe se pot înscrie utilizând următorul formular: https://forms.gle/QnSQ8sFVFVay4y87A.
Pentru detalii suplimentare despre lecțiile gratuite de matematică accesați link-ul https://fmi.univ-ovidius.ro/wp-content/uploads/2024/03/program-de-pregatire-pentru-bacalaureat-la-fmi-2024.pdf.
La finalizarea programului, cursanții vor primi certificate de participare.
