Oncoria Med

„Mărășești 23” – exercițiul face parte din sfera activităţilor majore de instruire ale brigăzii şi este planificat din anul 2022

Date:

Militari din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” participă la exercițiul „Mărășești 23”, care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 6 octombrie în Centrul Secundar de Instruire prin Luptă Babadag.

La ceremonia de deschidere au luat parte detașamente reprezentative ale structurilor subordonate Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”.

Artileriștii din cadrul Batalionului 345 Artilerie „Tomis” au avut oportunitatea de a-și etala deprinderile formate de-a lungul anului și de a dezvolta spiritul de grup. Pentru mulți dintre aceștia, acest amplu exercițiu a fost prilejul de a primi „botezul focului” executând trageri de artilerie cu obuzierul calibru 152 mm.

Exerciţiul „Mărășești 23” se desfăşoară anual pe teritoriul României şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent și dezvoltarea unui mediu regional favorabil în zona Mării Negre.

Subunitățile de manevră din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată „MĂRĂȘEȘTI”, au desfăşurat pe 3 octombrie exerciţii de antrenament în teren. Exerciţiile s-au desfăşurat în comun cu partenerii de instruire aparținând Bazei 57 Aeriene „MIHAIL KOGĂLNICEANU”.

Instruirea s-a desfășurat într-un cadru complex și realist, având ca principale obiective perfecționarea nivelului de interoperabilitate prin planificarea operației în comun cu militarii din cadrul Forțelor Aeriene, sincronizarea acțiunilor și utilizarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor comune și executarea operațiilor de tip „air assault” (asalt aerian).

Sursă foto: facebook/ Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, MApN

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Start înscrieri pentru Festivalul Mamaia 2026! A fost lansat apelul de participare pentru tinerii artiști

Festivalul Mamaia continuă să scrie istorie și invită o...

(Foto) Atenție, șoferi! Noi reguli de circulație vor fi instituite pe două străzi din cartierul Palazu Mare

Schimbări de trafic în Palazu Mare: Sensuri unice pe...

ANSVSA continuă controalele pe litoral. Sute de kilograme de alimente periculoase, retrase de pe piață

Aproape o jumătate de tonă de alimente neconforme, trimisă...

(Video) Cocaină ascunsă într-un plic cu „documente”. Plicul trebuia să ajungă în Austria

Femeie de 43 de ani, arestată preventiv pentru trafic...