Medhouse banner

Neamț: Tragedie pe DN 15 C. Un tânăr de 19 ani a murit într-un accident în Crăcăoani

Date:

Impactul s-a produs între un autoturism și o motocicletă

La ora 22:40, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs pe DN 15 C, în comuna Crăcăoani.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), SAJ (două ambulanțe), IPJ și Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o ambulanță SMURD TIM).

În accidentul rutier au fost implicate un autoturism în care se aflau patru persoane și o motocicletă pe care se aflau două persoane.

Toate persoanele din autoturism s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.

La sosirea forțelor de intervenție, o persoană ce s-a aflat pe motocicletă era în stare de inconștiență. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare de către membrii unui echipaj de la SAJ.

Din păcate, tânărul de 19 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD TIM declarând decesul acestuia.

Alte patru persoane, doi bărbați de 21 de ani, o tânără de 19 ani și o fată de 16 ani, au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și ulterior transportate la spital.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Kira Kiralina, pisica din România care a cucerit și Scandinavia!

Frumusețea pisicii din România care continuă să cucerească lumea Kira...

O seară magică la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”!

Sâmbătă de poveste la Teatrul Național de Operă și...

UNTOLD are nevoie de votul tău în clasamentul DJ Mag Top 100 Festivals!

104 zile până la UNTOLD ONE. Celebrează noua eră...