Medhouse banner

Polițiștii de frontieră doljeni au depistat un urmărit internațional și o minoră dispărută care foloseau identități false

Date:

Au pretis că sunt alte persoane pentru a ajunge în Germania

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial Poliției de Frontieră Dolj, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari, au depistat în urma unui control efectuat în cadrul unei acțiuni de tip BLITZ desfășurate pe DN56, un cetățean bulgar urmărit internațional și o minoră care au încercat să intre în România folosind documente de identitate aparținând altor persoane.

În data de 3 iunie 2026, în jurul orei 20.40, polițiștii de frontieră doljeni au oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar. La verificarea documentelor prezentate de doi pasageri, o persoană de sex masculin și una de sex feminin, cetățeni bulgari, au fost constatate neconcordanțe între fotografiile din documente și fizionomia persoanelor controlate.

În urma verificărilor suplimentare, s-a stabilit că documentele prezentate erau autentice, însă aparțineau altor persoane. Cei doi au declarat că au recurs la această metodă pentru a ajunge în Germania, la membrii familiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că pe numele bărbatului era emis, de autoritățile din Bulgaria, un mandat european de arestare pentru trafic de droguri.  

De asemenea, cercetările au stabilit că persoana de sex feminin este minoră și figura ca persoană dispărută, din octombrie 2025, fiind dispuse măsurile legale pentru preluarea acesteia de către reprezentanții DGASPC Dolj.

Cetățeanul bulgar a fost predat lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, în vederea continuării procedurilor legale.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Acțiunea a beneficiat de cooperarea eficientă dintre structurile naționale și schimbul de informații realizat prin canalele de cooperare polițienească internațională, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, contribuind la creșterea nivelului de siguranță.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară zilnic, împreună cu celelalte instituții abilitate, acțiuni ferme în întreaga zonă de competență, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale, precum și pentru depistarea și sancționarea persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a asigura un climat de siguranță și pentru a oferi sprijin cetățenilor și participanților la trafic, în orice situație.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ALERTĂ METEO: Cod Galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în Dobrogea!

Se anunță vijelii de până la 70 km/h și...

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști pe DJ 222

Bărbat depistat în trafic pe raza localității Agighiol cu...

CRONOLOGIA COMPLETĂ a incidentului din Portul Constanța, dar cu semne de întrebare

Filmul evenimentelor: Ora 10:28, momentul în care drona maritimă...