Oncoria Med

Prinși de jandarmi în zona unui club din Vama Veche. Aveau asupra lor substanțe interzise

Date:

Persoane depistate cu substanțe posibil psihoactive de către jandarmii Grupării Mobile Constanța

Luni, 27 iulie a.c., în jurul orei 15:20, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, aflat în executarea atribuțiilor de serviciu în Vama Veche, a observat, în zona unui club, un grup de 4 persoane, care la vederea forțelor de ordine au manifestat un comportament suspicios.

Jandarmii au procedatat la interceptarea și legitimarea persoanelor, iar în urma controlului corporal și al bagajelor au fost găsite mai multe substanțe cu posibil efect psihoactiv. Asupra primului bărbat au fost găsite 3 țigarete confecționate artizanal, dintre care una parțial consumată. Asupra celui de-al doilea bărbat a fost gasită o altă țigaretă confectionata artizanal.

Întrebați dacă mai dețin astfel de substanțe, aceștia au precizat că mai au la cazare și în autovehicul.

La spațiul de cazare, ceilalți doi bărbați le-au înmânat jandamilor trei recipiente ce conțineau o substanță posibil interzisă, sub mai multe forme, iar în interiorul autovehiculului, a mai fost găsit un pliculeț autosigilant cu o altă substanță pulverulentă.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Secției de Poliție Vama Veche pentru întocmirea procesului-verbal. Actele de depistare și substanțele ridicate au fost înaintate către autoritățile competente, în vederea continuării procedurilor legale.

Sursă foto: GMJ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare