Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii: „Aplicarea de corecții bugetare va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii”
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Național Sindical, își exprimă îngrijorarea cu privire la discuţiile purtate la nivel guvernamental, referitoare la măsurile fiscale ce se doresc a fi luate în privinţa salariaţilor din sistemul bugetar.
Organizaţia sindicală reprezintă salariaţii din cadul caselor teritoriale de pensii, care în ultimul an s-au confruntat cu o creştere considerabilă a activităţii, generată de implementarea noii legi a pensiilor.
„Personalul existent a fost obligat să îndeplinească sarcini multiple şi suplimentare, în lipsa programelor informatice de stabilire şi plata a pensiilor, au efectuat un număr mare de ore suplimentare care nu au fost plătite şi nici compensate prin timp liber corespunzător, din cauza ritmului alert de muncă pentru că beneficiarii să nu fie lipsiţi de drepturile cuvenite conform legii pensiilor.
Deși, au trecut aproape 8 luni de la intrarea în vigoare a legii, aceasta nu este pe deplin implementată, fapt care a generat suprasolicitarea psihică şi fizica personalului, cu impact direct asupra calităţii activităţii, sănătăţii angajaţilor şi respectării drepturilor legale”, se arată într-un comunicat de presă.
În prezent, la nivelul caselor teritoriale de pensii sunt posturi vacante care nu pot fi ocupate prin concurs, iar atribuţiile corespunzătoare acestora sunt exercitate de către ceilalţi salariaţi.
Mai mult, la sfârşitul lunii iunie încetează contractul individual de muncă al personalui contractual angajat pe durata determinată pentru recalcularea drepturilor de pensie. Sunt în această situație în jur de 600 de lucrători din casele de pensii din întreaga țară în acest moment.
„În condiţiile în care „mică recalculare a pensiilor” nu s-a efectuat până în prezent, s-au adunat un număr mare de cereri nesoluţionate (aproximativ 15.000 cereri /casa de pensii), iar desfăşurarea activităţilor cu numărul redus de personal va crea dificultăţi majore în soluţionarea operativă a acestora, în detrimentul pensionarilor sistemului public de pensi.
Mai mult, ca şi cum nu ar fi îndeajuns această situaţie, salariaţii lucrează sub o presiune majoră ca urmare a cerinţelor tot mai numeroase venite atât de la nivel central cât şi local, cu privire la îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu indiferent de condiţiile de muncă, ceea ce determina o stare de îngrijorare în rândul acestora cu privire la aplicarea unor măsuri administrative ca urmare a neîncadrării în termenele de soluţionare şi a eventualelor erori umane”, se mai arată în comunicatul de presă.
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii atrage atenția că, salariile lucrătorilor din casele de pensii se situează sub media salariilor din sistemul bugetar, nu beneficiază de prime şi numeroase sporuri, iar aplicarea unor corecţii bugetare va duce la scăderea semnificativă a cuantumului acestora, ceea ce va conduce la nemulţumiri şi eventuale proteste mergând până la blocarea totală a activităţii.
