Medhouse banner

Tragedie în Vaslui: Un copil de 10 ani a murit carbonizat într-un incendiu!

Date:

O femeie a suferit multiple arsuri și a fost transportată la spital

Un copil a murit într-un incendiu izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din localitatea Orgoiești, comuna Bogdănești. O femeie a suferit multiple arsuri și a fost transportată la spital.

La locul producerii incendiului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor SMURD, încadrate cu 11 militari, dar și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.

‘La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe aproximativ 100 de metri pătrați. Din nefericire, în incendiu au fost surprinse două persoane. Este vorba despre un copil de aproximativ 10 ani, găsit carbonizat de către echipajele de intervenție, decedat, și o femeie de aproximativ 45 de ani, conștientă inițial, dar cu arsuri pe față, membre și trunchi.

Ulterior, starea acesteia s-a deteriorat, femeia a devenit inconștientă, fiind preluată de echipajul de prim-ajutor SMURD și transportată de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe Bârlad. La caz a fost direcționată și o ambulantă de terapie intensivă mobilă SMURD pentru sprijin‘, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionela Boghiță.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Sunt restricții rutiere pe Bulevardul Tomis în acest weekend

Programul și restricțiile rutiere din acest weekend În acest sfârșit...

Natalie O’Sullivan a semnat cu echipa feminină a Farului Constanța

Un mijlocaș din California s-a alăturat echipei pentru noul...

Schimbări în sănătate! Ce se întâmplă cu examenul pentru titlul de medic, stomatolog și farmacist specialist

Schimbări în sistemul medical: Subiecte unice la nivel național...