Cristina Dumitrache candidează pentru un nou mandat în Camera Deputaților
După patru ani de mandat în Parlamentul României a sosit momentul bilanțului pentru cei care au primit votul de încredere al românilor, delegându-i să le reprezinte interesele în forul legislativ al României. Ne oprim astăzi asupra activității parlamentare a Cristinei Dumitrache, deputat PSD și candidat pentru un nou mandat în Camera Deputaților.
Pe site-ul Camerei Deputaților, activitatea Cristinei Dumitrache se prezintă în cifre astfel: 16 luări de cuvânt, din care 5 declarații politice, 18 declarații politice depuse în scris, 69 de propuneri legislative inițiate, din care 25 promulgate legi, vizate fiind probleme legate de sănătate, educație, mediu și protecție socială. Cristina Dumitrache a formulat, de asemenea, 24 de întrebări și interpelări și a semnat 6 moțiuni.
Ne vom opri asupra a trei propuneri legislative ce o au ca unic initiator pe Cristina Dumitrache, una dintre ele fiind promulgată ca lege. Inițiativele acoperă domenii precum protecția persoanelor cu afecțiuni alergice, facilitarea nașterii în condiții speciale și reducerea TVA-ului la produsele nutriționale specifice și la băuturile pe bază de plante.
Protecție, tratament egal și accesibil la servicii medicale pentru persoanele cu afecțiuni alergice
Una dintre propuneri vizează modificarea legii privind protecția persoanelor cu afecțiuni alergice, pentru a asigura un tratament egal și accesibil la serviciile medicale. Proiectul de lege dorește să flexibilizeze procedurile de diagnosticare și decontare a analizelor și testelor necesare, precum și să faciliteze acordarea de adrenalină autoinjectabilă pentru cei care prezintă risc de șoc anafilactic.
Inițiativa include, de asemenea, măsuri precum simplificarea obținerii adeverinței medicale pentru alergii, care va putea fi eliberată și de medicii specialiști, nu doar de alergologi. Totodată, spitalele și cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, ar trebui să fie dotate cu adrenalină pentru autoinjectare, pentru intervenții rapide în caz de urgență. Proiectul își propune să îmbunătățească accesul pacienților la îngrijiri medicale și să reducă riscul reacțiilor alergice severe.
Propunerea legislativă a fost adoptată ca lege.
Centre de Nașteri pentru sănătatea maternă
O a doua propunere introduce un cadru legal pentru înființarea și funcționarea Centrelor de Nașteri, unități medicale publice sau private, destinate asistenței femeilor însărcinate și nașterilor. Centrele vor oferi îngrijire prenatală, asistență în timpul nașterii și îngrijire postnatală, având un personal format în special din moașe.
Centrele de Nașteri vor putea fi organizate prin asocierea mai multor cabinete independente ale moașelor și vor avea o colaborare cu spitale din apropiere pentru a asigura intervenții în cazuri de urgență. Propunerea dorește să ofere femeilor opțiunea de a alege locul nașterii, inclusiv la domiciliu, cu respectarea unui plan de îngrijire stabilit împreună cu personalul medical. Inițiativa subliniază nevoia de a extinde opțiunile și resursele pentru asistența la naștere, oferind mai multă flexibilitate și siguranță.
Parcurul legislativ nu este încă încheiat în cazul acestei initiative.
Reducerea TVA-ului la băuturile pe bază de plante și produsele nutriționale speciale
A treia propunere legislativă urmărește restabilirea cotei reduse de TVA pentru băuturile pe bază de plante (precum laptele de soia, migdale, ovăz) și produsele nutriționale destinate persoanelor cu nevoi specifice. În urma unor modificări fiscale din anul precedent, TVA-ul redus a fost eliminat pentru o serie de produse, ceea ce a dus la creșterea prețurilor pentru băuturile vegetale și produsele speciale destinate persoanelor cu intoleranțe alimentare sau afecțiuni medicale.
Propunerea legislativă are ca scop să restabilească TVA-ul redus pentru aceste produse, având în vedere că ele sunt adesea singura opțiune pentru persoanele cu alergii sau care au nevoie de o dietă strictă. Prin reducerea TVA-ului, inițiativa vizează facilitarea accesului la aceste produse pentru cei care depind de ele pentru a-și menține sănătatea.
Proiectul de lege se află în prezent, în analiză, la Comisiile de Specialitate.
Cele trei inițiative legislative se adaugă la alte peste 60 de propuneri la care Cristina Dumitrache este coinițiator.
Amintim proiectul care vizează prevenirea și combaterea cancerului Registrul Național al Gravidei și Mamelor Minore, o inițiativă ce urmărește monitorizarea și sprijinirea gravidelor și mamelor minore, pentru a oferi acestora acces la servicii sociale și medicale integrate. De asemenea, Cristina Dumitrache a susținut modificări legislative pentru reducerea risipei alimentare, prin măsuri concrete de reutilizare a alimentelor. Propunerea a devenit Legea 49/2024. Deputatul a fost co-inițiator al Tichetului Verde, proiect legislativ inovator, care urmărește încurajarea transportului sustenabil prin oferirea de stimulente financiare și al propunerii pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pentru a proteja consumatorii casnici și IMM-urile în fața creșterii costurilor. Proiectul a fost adoptat.
Comandat de Partidul Social Democrat-Filiala Constanța
Executat de SC INFORMEDIA SRL– portal: www. stirilemedia.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 11240017