Accident rutier produs în localitatea Partizani, județul Tulcea
În cursul acestei zilei, cinci subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit în cazul producerii unui accident rutier cu un autoturism implicat, în care se aflau 3 persoane, în localitatea Partizani.
În urma evenimentului o persoană de sex feminin a rămas încarcerată. Pompierii militari au procedat la extragerea victimei, care a fost predată echipajelor de ambulanță aflate la locul evenimentului. Din păcate, a fost declarat decesul acesteia.
O a doua victimă de sex feminin, rezultată în urma accidentului, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la o unitate spitalicească.
Cea de a treia persoană (sex masculin), respectiv șoferul autoturismului, a fost preluată de un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, care i-a acordat primul ajutor medical, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență.
Sursă foto: arhivă/rol ilustrativ
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.