Medhouse banner

Universitatea „Ovidius” din Constanța, inclusă în primul clasament internațional al cercetării științifice interdisciplinare Times Higher Education

Date:

Universitatea „Ovidius”, în primele 700 de instituții academice la nivel mondial

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a fost inclusă în Interdisciplinary Science Rankings 2025, realizat de Times Higher Education în asociere cu Schmidt Science Fellows.

Acesta este primul clasament internațional al universităților realizat după criteriul cercetării științifice interdisciplinare și include 749 universități din 92 de țări. Ierarhizarea măsoară contribuțiile universităților și angajamentul acestora față de știința interdisciplinară, prin intermediul a 11 indicatori de performanță, care evaluează instituțiile în trei domenii cheie, fiecare reprezentând o etapă din ciclul de viață al proiectelor de cercetare: input-uri (finanțarea cercetării), procesele de cercetare (măsurarea impactului, facilități, sprijinul administrativ și promovarea) și rezultatele cercetării (publicații, calitatea cercetării și reputația).

Potrivit organizatorilor, metodologia utilizată în cadrul evaluării are la bază 157 de milioane de citări, 18 milioane de publicații de cercetare și răspunsurile la sondaj de la peste 20.000 de cercetători din întreaga lume.

„Includerea universității noastre încă din prima ediție a clasamentului Interdisciplinary Science Rankings 2025 reprezintă o recunoaștere internațională a eforturilor noastre constante de a promova cercetarea interdisciplinară, un domeniu esențial pentru dezvoltarea unor competențe relevante pentru viitor, care să permită identificarea unor soluții de gestionare a provocărilor complexe ale societății moderne. Includerea în acest clasament este un nou pas semnificativ pentru consolidarea poziției noastre în peisajul academic global, cu atât mai mult cu cât, recent, UOC a fost recunoscută în clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025. Toate aceste rezultate ne motivează să continuăm dezvoltarea parteneriatelor internaționale și a programelor noastre academice, precum și a investițiilor în infrastructura de cercetare”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.

Rezultatele obținute în clasamentul Interdisciplinary Science Rankings 2025 plasează Universitatea „Ovidius” din Constanța în primele 700 de instituții academice la nivel mondial.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...