Medhouse banner

(Video) Rețea internațională de trafic de droguri, destructurată în România! Peste 4 kilograme de heroină, scoase din piață

Date:

Heroina era preparată într-o locuință din județul Ialomița

În urma unei investigații complexe desfășurate de către polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, a fost destructurată o rețea internațională de trafic de droguri de mare risc. Gruparea, formată din cetățeni români și albanezi, era activă pe linia traficului de heroină, atât pe teritoriul României, cât și la nivel internațional.

Din materialul probator administrat a rezultat că, la data de 9 septembrie 2024, două dintre persoanele cercetate, cetățeni albanezi, ar fi pătruns pe teritoriul României, în scopul de a trafica o importantă cantitate de drog de mare risc (heroină).

Astfel, în urma unei înțelegeri prealabile, una dintre persoane, împreună cu alte patru persoane cercetate în cauză (3 cetățeni români și un cetățean albanez), s-ar fi deplasat la o locuință, situată în județul Ialomița, unde ar fi preparat aproximativ 4,5 kilograme de heroină (în amestec cu aditivi).

Ulterior, după porționare și ambalare, o persoană  ar fi preluat aproximativ 4,3 kilograme  din drogul de mare risc și s-ar fi deplasat, în municipiul Slobozia, iar alte patru, având asupra lor aproximativ 100 de grame din aceeași substanță, s-ar fi deplasat cu un autoturism spre municipiul București, fiind prinse în flagrant delict, în cadrul a două acțiuni derulate în municipiile București și Slobozia, la datele de 10 și 11 septembrie 2024.

Valoarea de piață a cantității de heroină menționată anterior, destinată vânzării pe teritoriul național, este de aproximativ 250.000 de lei.

La data de 12 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 persoane (3 cetățeni albanezi și 3 cetățeni români), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a patru dintre persoanele reținute și măsura arestului la domiciliu față de celelalte două persoane. Cu privire la ultima dispoziție, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au formulat contestație.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R., Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 7 Poliție, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov – Postul de Poliție Jilava și jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...