„Tokyo Drift” în parcarea de lângă Plaja Modern
„Tokyo Drift” în parcarea de lângă Plaja Modern. Un conducător auto a fost surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere în timp ce efectua cu intenție manevre de derapare și întoarceri bruște într-o parcare. Pentru că această faptă reprezenta un pericol pentru conducătorul de autovehicul, dar și pentru celelalte persoane, în zonă a fost trimis un echipaj din cadrul Direcției Generale Poliția Locală pentru verificări și măsuri, conform competențelor.
Șoferul a fost amendat cu 1.000 de lei
Pentru șoferul aventurier a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1000 lei, conform prevederilor HCL Constanța nr. 77/2021.
Polițiștii locali monitorizează în permanență întreaga rază administrativ-teritorială a municipiului Constanța și iau măsuri împotriva celor care încalcă legislația în vigoare.
„Dar, în contextul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală, sprijinul comunității este esențial. Motiv pentru care, apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin normelor legale în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau pe adresa de e-mail [email protected].”, au transmis polițiștii locali.
În situația în care cetățenii dețin date ori alte informații ce pot conduce la identificarea unor persoane ce afectează bunurile publice, acestea pot fi puse la dispoziția polițiștilor locali pe căile de comunicare specificate, urmând a fi întreprinse măsurile ce se impun. Programul dispeceratului DGPL este permanent.

