Oncoria Med

Constanța: Respect şi recunoştinţă pentru seniorii! Vârstnicii vor primi bani de la primărie

Date:

Începând de luni, 28.08.2023, 126 vârstnici, care au depus cereri în cursul lunii iulie, vor primi acasă, prin mandat poştal, sumele oferite de Primăria Constanţa.

Luna aceasta sunt premiate 79 de persoane care au împlinit 80 de ani, 23 de persoane de 90 de ani şi 24 de cupluri care au petrecut împreună jumătate de secol.

Primăria Constanţa oferă locuitorilor oraşului, care au împlinit aceste venerabile vârste, următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuţi de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani şi 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol.

Ce documente sunt necesare?

Pentru a intra în posesia sumelor, constănţenii trebuie să trimită pe adresa de e-mail [email protected] următoarele documente:

– cerere tip;

– copie conform cu originalul a certificatului de naştere;

– copie conform cu originalul a cărţii de identitate;

– copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie – pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.

Documentele se pot depune şi la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marţi, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 – 18.30. Pentru relaţii suplimentare, Centrul de Informare Cetăţeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

Atenţie! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soţi să fie în viaţă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Constănțenii rămân fără curent electric până la opt ore! Străzile și localitățile afectate vineri, 23 octombrie

Rețele Electrice România a anunțat întreruperi programate pentru efectuarea...

Un nou cutremur în România, în această dimineață! Al doilea seism în doar patru zile

Pământul s-a cutremurat din nou în România, în noaptea...

Black Friday 2026: Reduceri spectaculoase sau capcane pentru cumpărători? ANPC avertizează asupra ofertelor care par prea bune ca să fie adevărate

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) avertizează că presiunea...