Bucuros nevoie mare, primarul Constanței, Vergil Chițac, dă cu bâta în baltă pe pagina sa de Facebook, cu o postarea despre Cazinoul Constanța, preluată apoi și de pagina oficială a primăriei.
Chițac scrie că lucrările de la Cazinoul Constanța, care ar fi trebuit să se cam termine anul acesta, sunt finalizate în proporție de 80%.
Dar, un alt lucru sare în ochi din postarea edilului:
„După o așteptare nemeritată, de zeci de ani, a mai rămas puțin și îl redăm comunității. Cazinoul este gata în proporție de 80% și arată impecabil. În sfârșit, se întâmplă. Cum vi se pare?”
Cuvintele „îl redăm comunității” sunt cel puțin ipocrite, în condițiile în care clădirea emblematică a Constanței, chiar dacă se află în administrarea primăriei, este renovat din banii Guvernului României, prin Compania Națională de Investiții.
Singura „realizare” a municipalității este acordarea avizelor, un lucru absolut normal pentru orice fel de astfel de lucrare.
Este ca în bancul cu șoricelul și elefantul: „tropăim, tropăim”.
Păi tropăim, domnule primar, prin cel mai poluat oraș al Uniunii Europene, unde se fac lucrări ce frizează absurdul, mașinile se prăbușesc în gropi săpate și nesemnalizate, poliția locală face haiducie cu cetățenii, iar dumneata în loc să dai ochii cu constănțenii te ascunzi după câte o frază penibilă publicată pe Facebook.
Atunci când s-a luat decizia de renovare a Cazinoului, domnul Chițac era doar aspirant la postul de primar al Constanței. Lucrările au început în 2020, anul când susnumitul era uns primar, numai că acest lucru se întâmpla cu vreo 9 luni înainte de alegeri.
Așadar, „îl redăm comunității” este doar o grețoasă laudă de sine cu lucruri făcute de alții.
Constănțenii ceva mai informați nu au ezitat să îi reamintească primarului cum stau lucrurile:
„Noroc ca primaria n-are niciun merit ca altfel s-ar fi demolat si s-ar fi construit un Profi”
„Să folosiți persoana I doar cand vorbiți despre veșnicele șantiere din oraș, despre lipsa apei calde și a căldurii, despre sensurile unice fără sens, locurile de parcare pentru care am ajuns să ne batem, despre spitalul de infecțioase rămas ca vai de mama lui etc”
„Mai e puțin și Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, dă în folosință Cazinoul. Lăudați-vă cu realizările mandatului Dvs la primărie, nu cu ale altora”
„Bai omule esti nebun? Doar nu vrei să spui că ai vreun merit în toata treaba.”