World Vision România şi NEPI Rockcastle au lansat cea de-a treia ediţie a campaniei „Dăm Aripi Educaţiei” prin care vor să doneze cărţi pentru peste 10.000 de copii din mediile defavorizate.
Şase din zece profesori spun că n-au la şcoală cărţi actualizate şi interesante pe care să le poată folosi la cursuri pentru a face mai atractiv procesul de învăţare al elevilor. Aşa arată un sondaj realizat recent de fundaţia World Vision România. Aceeaşi cercetare arată că doar 37% dintre cadrele didactice se aşteaptă ca toţi sau majoritatea elevilor să aibă rechizitele necesare la început de an şcolar. Datele vin ca o consecinţă a dispariţiei bibliotecilor şcolare: din 2015 şi până în 2022, au dispărut peste 1.000 de biblioteci din şcoli, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).
World Vision România, în parteneriat cu NEPI Rockcastle, au lansat cea de a treia ediţie a campaniei „Dăm Aripi Educaţiei” pentru a ajunge cu cărţi şi rechizite la peste 10.000 de copii din mediile dezavantajate, dar şi pentru a dota 40 de biblioteci de la sate.
La evenimentul de lansare, au citit poveştile preferate din copilărie Feli, Răzvan Exarhu, Liana Stanciu, Andi Vasluianu şi Roxana Hulpe.
„Fiecare bibliotecă şi carte dispărută este o şansă pierdută pentru un elev de a învăţa, de a se dezvolta şi de a visa. Într-o lume în constantă schimbare, nu putem lăsa următoarea generaţie fără unelte esenţiale pentru un viitor mai bun. Credem că accesul la educaţie este un drept fundamental, iar prin campania „Dăm Aripi Educaţiei” sperăm să oferim fiecărui copil şansa de a descoperi plăcerea de a învăţa. Invităm pe toţi cei care cred în potenţialul fiecărui copil să se alăture efortului nostru, fie că este vorba de donaţii de cărţi, rechizite sau timp.”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Scopul campaniei este de a ajunge cu cărţi şi rechizite la peste 10.000 de copii şi 500 de profesori din mediile dezavantajate, dar şi pentru a dota 40 de biblioteci de la sate. În ediţiile din anii trecuţi, peste 17.000 de copii din mediul rural au beneficiat de cărţi ca urmare a campaniei.
Pe lângă colectarea de cărţi şi rechizite, campania introduce şi o Biblioteca Audio, unde fragmente din poveşti sunt narate de aceleaşi personalităţi publice.
„În biblioteca şcolii, este esenţial să avem poveşti, poezii de autori români şi străini, antologii adaptate fiecărei vârste, dar şi cărţi din domeniul ştiinţelor sau artelor. Mulţi părinţi nu-şi permit să cumpere cărţi din cauza situaţiei financiare, fiind nevoiţi să lucreze la negru sau în străinătate. Şi nici rechizite nu-şi permit toţi. Nu de puţine ori am cumpărat rechizite pentru copiii din clasa mea din propriul buzunar.”, a declarat Luminiţa Munteanu, învăţătoare la Şcoala Rafaila din judeţul Vaslui.
Cel mai recent sondaj realizat de fundaţia World Vision România pe un eşantion de peste 800 de profesori, din mediul urban şi rural deopotrivă, scoate la iveală o problemă structurală legată de accesul la cărţi şi rechizite şcolare.
63% dintre respondenţi indică lipsa de cărţi moderne şi interesante în şcolile lor: 13% spun că nu au deloc astfel de cărţi, iar 50% afirmă că au doar câteva. Aceste date reprezintă doar una dintre gravele consecinţe ale dispariţiei bibliotecilor din şcoli, avertizează fundaţia. Dacă în 2015 erau înregistrate 7.119 de biblioteci şcolare, numărul acestora s-a diminuat cu peste 1.000, în ultimii şapte ani. Astfel, anul trecut, numărul de biblioteci şcolare a ajuns la 6.022, conform INS.
Însă, lipsurile copiilor la început de an şcolar nu se rezumă la cărţi. Doar 37% dintre respondenţi apreciază că majoritatea sau aproape toţi elevii din clasele lor au rechizitele necesare la început de şcoală. Diferenţa dintre mediul rural şi urban este semnificativă în privinţa accesului copiilor la rechizite: în timp ce numai 23% dintre profesorii de la sate consideră că majoritatea sau toţi elevii lor au rechizitele necesare, în mediul urban procentul creşte la 44%.
Totodată, mai mult de unul din zece profesori (12%) estimează că mai puţin de jumătate dintre elevii din clasele lor au rechizitele necesare pentru şcoală.
„Pentru noi, este o bucurie şi o onoare să ne alăturăm, pentru al treilea an consecutiv, acestei initiative valoroase. Educaţia reprezintă piatra de temelie pe care se sprijină o societate sănătoasă. „Dăm Aripi Educaţiei” este unul dintre proiectele de suflet ale NEPI Roockcastle. Are ca obiectiv susţinerea copiilor în procesul de învăţare, element fundamental in formarea acestor tineri pe care noi îi considerăm viitorul comunităţilor. Aşadar, şi în acest an, în 17 centre comerciale ale NEPI Rockcastle din întreaga ţară vom strânge rechizite pe care le vom dona ulterior către 40 de şcoli din medii defavorizate. Am incredere că şi în cadrul acestei ediţii vom avea rezultate cel puţin al fel de bune ca în anii precedenţi şi că vom aduce învăţarea mai aproape de câteva mii de copii şi, de asemenea, că o vom face şi mai plăcută.”, a declarat Ramona Simulescu, Group HR Director, NEPI Rockcastle.
Donaţiile se pot face până în 6 octombrie în centrele comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle din ţară.
Vezi lista completă aici: https://worldvision.ro/implica-te/campanii/dam-aripi-educatiei/.