(Foto) A fost rezolvată problema urnelor de votare din municipiu. Constănțenii vor introduce buletinul de vot în… cutii de carton

Date:

Cutii de carton transformate în urne de votare

Primăria Constanța se pare că a reușit să rezolve problema urnelor de votare lipsă. În secțiile de votare unde erau doar 3 urne au fost aduse cutii de carton. Sesizarea a fost făcută de reprezentanții unui partid politic printr-un comunicat de presă. Aceștia susțin că „urnele care au fost trimise în secțiile de votare în vederea respectării prevederilor obligatorii în materie, respectiv cele 422 care lipseau inițial, sunt doar niște… simple cutii de carton!”

„Se încalcă astfel flagrant prevederile legale referitoare la modul în care trebuie sa fie aceste urne, prevederi care dispun în mod clar că acestea trebuie să fie TRANSLUCIDE, „din plexiglas, policarbonat, polipropilenă, dibond, sticlex, forex, macrolon, copoliester, polipropilenă etc.”, ÎN NICIUN CAZ DIN CARTON SIMPLU, de preferință în forma trunchiului de piramiodă, din rațiuni de depozitare. În plus, trebuie să se asigure „rezistența corpului principal și a capacului la șocuri și fricțiuni mecanice (incasabil) la variații de temperatură ce pot produce deformări (termorezistent), la agenți corozivi.”, precizează sursa citată.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

CFR Călători: Cele patru trenuri anulate revin în circulație

Trenurile IR afectate revin pe traseu Conform comunicării Alstom, începând...

Cluj: ANL a recepţionat 48 de locuinţe pentru tineri în municipiul Turda

Noi locuințe pentru tineri în Turda Agenția Națională pentru Locuințe...

Licitația pentru modernizarea căii ferate din Portul Constanța a intrat în linie dreaptă

Deschidere oferte la licitația pentru „Modernizarea infrastructurii feroviare din...

Nu intrați în panică! Sirena de alarmare publică din Constanța va fi verificată

Atenție, constănțeni! Sirena de alarmare publică amplasată pe clădirea...