Specialiști militari britanici vor veni în România, anul viitor, pentru a instrui forțele ucrainene, a confirmat recent, Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la finalul mandatului său.
Noble a subliniat că această colaborare reflectă angajamentul continuu al Marii Britanii și României de a monitoriza îndeaproape situația din Ucraina.
„Experți militari din Marea Britanie vor veni anul viitor pentru a pregăti forțe ucrainene, în bazele române. Aceasta este o dovadă înaltă a cooperării diplomatice”, a declarat Andrew Noble.
Ambasadorul a menționat, de asemenea, că guvernul român a aprobat deja cadrul legal pentru instruirea piloților ucraineni pe aeronave F-16 în România. Această inițiativă reprezintă o extensie a pregătirii militare pe care forțele armate ucrainene au primit-o în Marea Britanie.
„În cadrul unei discuții trilaterale România-Ucraina-Regatul Unit a fost clar că pentru ucraineni este mai ușor ca acest lucru să aibă loc mai aproape de țara lor. România a făcut un gest generos către Ucraina, oferind un loc pentru aceste antrenamente, în sprijinul valorilor noastre comune și al democrației noastre”, a adăugat Noble.
Ambasadorul a lăudat, de asemenea, eficiența sistemului diplomatic român, menționând că a fost o plăcere să colaboreze cu Ministerul român de Externe și cu guvernul pe teme delicate și sensibile din sfera diplomatică.
