Oncoria Med

Atac cibernetic! Administrația Națională a Penitenciarelor, a fost ținta unui atac de tip ransomware

Date:

Atacul cibernetic este investigat

În data de 29 iulie 2026, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a fost vizată de un atac cibernetic de tip ransomware asupra mai multor stații de lucru și servere care aparțin ANP. 

Echipa IT a ANP a contactat imediat Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), care a intervenit cu celeritate pentru limitarea impactului acestui atac, fiind izolate fizic toate echipamentele.

„În data de 29 iulie 2026, la ora 08.00, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin apel la numărul național de urgență 1911, cu privire la un incident de securitate cibernetică la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). Imediat, specialiști din cadrul Directoratului s-au deplasat pentru a oferi sprijin entității afectate”, transmite DNSC.

În acest moment, specialiștii IT ai ANP și DNSC lucrează pentru remedierea problemei, dar și pentru investigarea atacului, în acest sens urmând a fi depusă, în cursul zilei, și o plângere la DIICOT. 

Ca măsuri de precauție, unele dintre serviciile ANP precum IMS Web, Infokiosk, telefonia pentru persoanele private de libertate, portal programare vizite, conexiunile VPN între locații și site-ul www.anp.gov.ro sunt oprite pentru moment.

În vederea menținerii legăturii persoanelor private de libertate cu familiile și aparținătorii acestora vor fi identificate alternative în cel mai scurt timp posibil.

„Cu privire la prezentarea persoanelor custodiate la instanțele de judecată, pentru ziua de azi vor fi respectate termenele stabilite anterior, urmând ca în zilele următoare să se realizeze în sistem videoconferință, cu anunțarea prealabilă a instanțelor de judecată.

În ceea ce privește transferul persoanelor private de libertate la unitățile penitenciare, momentan cursele sunt stopate, situațiile excepționale fiind organizate și realizate punctual, dacă situația va impune”, transmite ANP.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce vom dispune de mai multe informații.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenționare de călătorie MAE! Risc extrem de incendii în Spania

Alertă pentru românii din Spania: Temperaturi extreme și pericol...

Controale pe litoralul românesc. Amenzi de 280.000 de lei și două unități închise de ANSVSA

ANSVSA continuă verificările pentru siguranța alimentelor și protejarea sănătății...