Oncoria Med

Declarația directorului general al APMC, Mihai Teodorescu, după alerta cu bombă din Portul Constanța: „Viața nu are preț, am luat toate măsurile conform protocoalelor”

Date:

Mihai Teodorescu, director general al APMC: „Am luat măsurile imediate conform tuturor protocoalelor”

După ce o amenințare cu bombă a pus pe jar autoritățile din Portul Constanța miercuri dimineață, directorul general al Administrației Porturilor Maritime Constanța (APMC), Mihai Teodorescu, a oferit detalii despre modul în care s-a acționat pentru protejarea angajaților și despre stadiul actual al intervenției.

Potrivit conducerii APMC, semnalul de alarmă a fost dat în jurul orei 11.30, moment în care au fost declanșate imediat procedurile de urgență.

„Am fost anunțat în jurul orei 11.30 de către directorul general al ANR că au primit un telefon suspect, cu o înregistrare suspectă care făcea referire la o amenințare de tip bombă ce viza Terminalul de Pasageri și anumite clădiri din incinta portului. Am luat măsurile imediate conform tuturor protocoalelor pe care le avem. Am oprit alimentarea cu energie electrică, am oprit gazul și am evacuat personalul de urgență, pentru a permite instituțiilor statului și echipelor specializate să intervină conform legislației și protocoalelor în vigoare”, a declarat Mihai Teodorescu.

Întrebat de jurnaliști dacă este vorba despre o alertă falsă, directorul APMC a precizat că așteaptă concluziile oficiale ale verificărilor pirotehnice:

„Nu pot să-mi dau cu părerea. Nu sunt specializat în acest domeniu. Așteptăm să ne comunice instituțiile abilitate. Nu avem încă raportul final al incidentului.”

Mihai Teodorescu a subliniat că siguranța oamenilor a fost principala prioritate a conducerii instituției pe parcursul întregului eveniment:

„Angajații au fost tratați și sunt tratați ca cea mai importantă resursă a companiei. Pentru noi, viața nu are preț. Conform protocoalelor, trebuie să apărăm resursa umană și oamenii care fac parte din această instituție. Măsurile au fost luate conform procedurilor și legislației în vigoare. N-a încălcat nimeni nimic. Dar încă o dată vreau să subliniez, cel mai important lucru este viața.”

 Activitatea din port va continua în condiții normale.

„Din punctul meu de vedere activitatea din port merge, vama merge, ANR-ul merge, activitatea va fi reluată normal”, a concluzionat directorul general al APMC.

Citește și:

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ – FOTO/ VIDEO. Incendiu la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Imagini apocaliptice

În aceste momente, pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea...

Laurențiu Reghecampf revine la FCSB! Gigi Becali a anunțat noul antrenor al roș-albaștrilor

Schimbare importantă pe banca tehnică a FCSB, după ce...

Peste 34.000 de locuri de muncă disponibile în România. Printre cei mai căutați, șoferii și curierii

Peste 34.600 de locuri de muncă sunt disponibile în...