Pompierii au reuşit să stingă flăcările, înainte ca acestea să cuprindă un spaţiu comercial aflat în apropiere
Pompierii din Tulcea au fost solicitaţi joi să intervină pe o stradă din oraş, după ce o maşină a luat foc. După primirea apelului prin linia unică 112, la faţa locului au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare și o ambulanţă SMURD.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum la un autoturism, apucând să se extindă și la un spațiu comerciale aflat în vecinătate.
Pompierii militari au procedat, de urgență la localizarea incendiului, reușind să lichideze focul în timp util, reducând la minim pagubele produse spațiului comercial”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea. Din fericire, nu au existat victime.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.