Accidentul a avut loc pe sensul spre București, la kilometrul 161
Un accident rutier în lanț a avut loc pe Autostrada A2, în dreptul kilometrului 161, pe sensul de mers către București. Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, însă, din primele informații, nicio persoană nu a fost încarcerată.
Pentru gestionarea situației au intervenit echipaje ale Detașamentelor de Pompieri Medgidia și Cernavodă, cu două autospeciale de stingere (ASAS) și două echipaje SMURD. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Echipajele de intervenție au asigurat măsurile de protecție și au evaluat starea persoanelor implicate. Traficul în zonă poate fi temporar afectat pe durata intervenției.




Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
