Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor din Tohani, a împărtășit o spovedanie publică pe Facebook, vorbind despre tragedia devastatoare care a lovit pensiunea sa și aducând în discuție dificultățile vieții, afacerilor și acuzații de incendiere criminală.
„Acestea sunt nopțile de priveghi ale fiului meu și am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am niciunde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susținerea de care se tot vorbește. Am prieteni mulți și apropiați, dar nu din ăștia de care se tot aude. Scriu pentru că am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat și cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?! Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptam să o fac vreodată, e durerea unui tată care își îngroapă fiul, e durerea unui prieten care își îngroapă prietenii cei mai apropiați” – a postat el pe rețeaua de socializare.
Dinicu transmite condoleanțe familiilor celor care au fost acolo în acea ‘noapte tragică’.
El povestește că este din Mizil, dintr-o familie cu opt copii, iar acum peste 30 de ani a plecat la București, neavând experiență să se angajeze. Acum are cinci copii din trei relații.
„Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp, n-a fost visul meu în viață, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost. Acum știu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam și asta a fost. Pe măsură ce mi s-a mai dezghețat mintea am mai avut și alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinților și o casă moștenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni și am făcut Hotelul din Mizil, apoi Piscina. Falimentul a bătut pe nesimțite la ușă pentru că băncile nu te așteaptă iar eu nu eram tocmai un administrator cu școală. Atât s-a putut.” – adaugă acesta.
Spune că Ferma Dacilor a apărut ca idee în urma unei tragedii, după ce un prieten s-a intoxicat cu mâncare din comerț și a murit.
„Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnați, brânză și să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor. Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, așa că am cumpărat și eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor. Voiam să fac un grajd pentru care am fost să obțin autorizații încă de la început. În baza faptului că aveam un trecut și bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizația întârzia să apară. Documentele pe care le cereau erau imposibil de obținut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi, într-un control s-a constatat că aveam construite niște cuști de iepuri (sper că știți cum arată) și că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizație. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul.” – povestește el.
A urmat construcția primelor șase camere de închiriat în continuarea grajdului și susține că a întâmpinat dificultăți în relația cu autoritățile pentru autorizări.
„Pentru cine scriu eu acest text? În primul rând pentru familiile celor decedați, care sunt ca familia mea și prietenii copiilor mei, apoi pentru toți cei care au fost vreodată la Ferma Dacilor crezând în acest proiect și datorită cărora visul a devenit realitate și nu în ultimul rând pentru autorități, care trebuie să găsească vinovații. De ce acum? Pentru că aud la nesfârșit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da un exemplu și pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovați să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acționari etc. La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc liniște pentru cei dragi, nu contează cât mă veți hăitui pe mine. Mă numiți pe toate posturile interlop. Și din păcate, am o reputație proastă creată cu mulți ani în urmă care merge peste tot cu mine. Nu contează cât bine faci, contează doar greșelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă.” – mai spune el.
Cornel Dinicu: „Sunt victima perfectă”
În ceea ce privește Ferma, Cornel Dinicu afirmă că afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten de familie.
„Eu am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutați, fără a lua ceva înapoi. Toate câștigurile se reinvesteau. Eu nu mi-am făcut case, nu am schimbat mașină după mașină, eu doar am încercat să îmi îndeplinesc un vis. În pandemie am funcționat cu restricții ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări. Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu și mulțumim celor care au cumpărat că așa ne-am susținut. Am declarat veniturile și profiturile.” – adaugă patronul fermei.
Cu privire la autorizarea ISU, explică faptul că ferma s-a construit în timp.
„Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început așa cum era în prezent. Necesitatea autorizărilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizație nu este necesară. Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam? Pentru că eram în proces. Totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranți interiori și exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate. În fapt, toate măsurile de siguranță existau, mai puțin paratrăsnetul.” – mai afirmă acesta.
Despre oamenii prezenți la Ferma Dacilor în noaptea incendiului spune că nu erau clienți, ci familia sa și musafiri, „găzduiți în casa privată, care nu avea nevoie de autorizații, pentru că nu era destinată închirierii„.
„Deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii există o parte a clădirii cu intrare separată din interior și din exterior unde existau 4 camere și un living unde locuiam eu și familia mea și unde mai găzduiam prietenii când veneau în vizită. După petrecerea de Crăciun, musafirii au rămas peste noapte în acest spațiu, care nu era destinat publicului.” – continuă el.
Patronul reiterează faptul că a fost vorba de „o mână criminală„:
„Nu știu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tot trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiații! Pentru mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcției Fermei, este extrem de suspect modul în care aceasta a ars și rapiditatea cu care flăcările s-au extins. Centrala antiincendiu, deși omologată, nu a funcționat. Probabil trebuie să mulțumim celor de la Electrica pentru scăderea tensiunii pe magistrală și penelor de curent frecvente în ciuda reclamațiilor depuse constant către ei. În camere nu existau reșouri. Centrala pentru încălzire funcționa și nu se află în aceeași clădire cu cea care a ars. (…) Eu aveam tot, mai puțin un paratrăsnet. De ce cred că e o mână criminală? Pentru că eu sunt victima perfectă. Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aș spune acum și indiferent care e adevărul. Ce contează e doar ce spun autoritățile, care au zis din prima zi că exclud o astfel de ipoteză. Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?” – a încheiat Cornel Dinicu.
Șapte trupuri carbonizate au fost găsite în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN.
Se așteaptă ca expertiza genetică să confirme dacă fragmentele osoase găsite aparțin ultimei victime date dispărute.
Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi prietenul acesteia.
În cauză sunt efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Foto: captură video ProTV
