Princhindeii au vizitat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța. Ce au învățat

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Vizită la IPJ Constanța

Astăzi, 15 mai a.c., poliţiştii constănţeni au primit vizita preşcolarilor din cadrul Gradiniței cu Program Prelungit nr. 6, din municipiul Constanța, ocazie cu care le-a fost prezentată tehnica din dotarea poliţiştilor, modalităţile în care se face amprentarea unei persoane, fiind efectuate şi demonstraţii de către luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului de Siguranță Şcolară și Prevenirea Criminalități le-au prezentat autospecialele din dotare, fiindu-le explicate regulile de circulaţie.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului.

În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Stirilemedia.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile furnizate de stirilemedia.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal dacă este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa).

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false.

Vă încurajăm să comentați, cu rugămintea de a folosi un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

spot_img
Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Accident în centrul Constanţei! O persoană a rămas încarcerată

Accident în centrul Constanţei, între un autoturism şi o...

Finala Europa League se joacă miercuri, între Leverkusen și Atalanta! Arbitrul român Istvan Kovacs va fi la centru

sursa foto: UEFA.com Finala Europa League se va disputa miercuri...