Medhouse banner

Salvamont România a intervenit în opt situaţii de urgenţă! Cinci răniţi şi o persoană decedată pe munte

Date:

Salvamont România a mai primit 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice

Salvamont România a fost solicitat, în ultimele 24 de ore, să intervină în opt situaţii de urgenţă, la nivel naţional. Bilanţul Salvamont arată că cinci persoane au fost rănite şi una şi-a pierdut, din păcate, viaţa.

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 8 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 5 persoane, ele fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transportul la spital. Din păcate a fost şi o persoană preluată de către Serviciul IML”, a transmis sâmbătă Salvamont România, într-o postare pe Facebook.

Solicitările au vizat Salvamont Cluj (două), Salvamont Mureș (două) Salvamont Harghita (una), Salvamont Caraș Severin (una), Salvamont Municipiul Brașov (una) şi Salvamont Județul Bistrița Năsăud (una).

S-au primit și 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Cum ne protejăm de gripă și viroze respiratorii în sezonul rece? Sfaturile medicului epidemiolog

Gripa, în creștere în sezonul rece: ce recomandă medicii Odată...

(Foto) Noi reguli de circulație pe strada Avram Iancu

Atenție, șoferi! Se modifică sensul de mers pe Avram...

Procuror din Constanța, înscris în competiția pentru conducerea DIICOT

Procurorul Gill-Julien GRIGORE-IACOBICI s-a înscris în cursa pentru funcția...