Atenție! Aveți grijă de unde cumpărați jucăriile pentru cei mici. Paul Anghel: „Achiziționați jucării numai din magazine și/sau raioane specializate”

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Jucăriile trebuie achiziționate din magazine specializate

Copiii se bucură dacă primesc o jucărie nouă și atractivă, iar ziua de 1 iunie este o ocazie de a le oferi un cadou practic și util, care să le aducă zâmbete pe chipurile lor. Dar, dacă vreți să dăruiți o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copilul dumneavoastă, trebuie să țineți cont de câteva sfaturi, a scris pe pagina sa de Facebook Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Recomandările specialiștilor

– achiziționați jucării numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanțâ fiscală), de care va fi neapărat nevoie în cazul unei reclamații;

– alegeți întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoțite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească;

– verificați cu atenție dacă jucăriile au marcate, într-un mod vizibil, lizibil și durabil, următoarele elemente:

  • coordonatele producătorului și/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați);
  • numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
  • marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură.

Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoțește jucăria.

De asemenea, verificați existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română.

„Sfătuiesc părinții să nu cumpere jucării cu părți mici, detașabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceștia au tendința să bage jucăriile în gură și pot să se înece cu părțile mici. De asemenea trebuie să respecte atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: <<ATENȚIE. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare>>.”, a spus Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Fraza „ATENȚIE. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere/pictograma care vizează copiii între 0 și 3 ani. Fraza și simbolul nu trebuie puse împreună.

După achiziționarea unei jucării părinții trebuie să urmeze cu atenţie instrucţiunile de folosire.

Copiii trebuie supravegheaţi când se joacă și părinții trebuie să se asigure că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului.

De asemenea părinții trebuie să se asigure că cerinţele de siguranţă sunt respectate.

„Întrucât jucăriile diferă atât din punctul de vedere al materialului din care sunt lucrate, cât şi din cel al folosirii lor, asiguraţi-vă că cerinţele de siguranţă pentru fiecare categorie în parte sunt respectate. Astfel, pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să primiţi de la vânzător instrucţiunile de utilizare prin care să vi se atragă atenţia asupra necesităţii verificării periodice a elementelor de susţinere.”, a adăugat Paul Anghel.

De asemenea, este nevoie ca acestea să fie însoţite de instrucţiunile de montare, pentru a evita asamblarea incorectă şi accidentele care ar putea apărea.

Jucăriile funcţionale, respectiv cele care reproduc la scară redusă produse, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul „ATENȚIE! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”. În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole.

Patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: „ATENȚIE! A se purta echipament de protecţie”. În plus, vor exista recomandări cu privire la echipamentul de protecţie.

Este necesară examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate şi pot reprezenta un pericol pentru sănătatea şi siguranţa copilului. Este indicat să aruncaţi jucăriile stricate.

Asigurați-vă că jucăriile destinate copiilor mai mari sunt ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani.

În urma acțiunilor de control, comisarii Autorității Nationale pentru Protecția Consumatorilor au identificat la comercializare jucării periculoase de tip slime, notificate prin sistemul Safety Gate (https://ec.europa.eu/safety-gate-alerts/screen/webReport), motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora.

„Anumiți operatori economici comercializează produse tip slime falsificate, produse despre care nu se ştie nimic, pe le găseşti într-o cutie, fără etichetă. În compoziția anumitor produse a fost identificat boraxul, un praf chimic care se foloseşte inclusiv la fabricarea detergentului sau a săpunului.”, a mai spus directorul ANPC.

În Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie, presa a relatat despre numeroase cazuri de copii care au ajuns la spital cu arsuri la nivelul mâinilor din cauza acestei substanţe chimice.

În plus, odată inhalat, boraxul poate produce iritaţii grave în tubul digestiv.

„De asemenea, au fost găsite la comerializare jucării care imită diverse produse alimentare. Aceste jucării care imită mâncăruri, fructe și legume, dulciuri, deși nu sunt produse alimentare, având formă, miros, culoare, prezentare, ambalaj sunt atractive pentru copii, pot fi confundate cu produsele alimentare și, în consecință, prin introducerea în gură sau prin înghițirea lor pot leza sănătatea și chiar viața copiilor.”, a subliniat Paul Anghel.

Nereguli găsite în urma controalelor

Principalele nereguli, constatate în cadrul acțiunilor de control desfășurate de comisarii ANPC în anii trecuți, au fost următoarele:

– nerespectarea cerințelor generale de siguranță (lipsa avertismentelor generale, de vârstă, a avertismentelor specifice și a indicațiilor privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum și a instrucțiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba română a acestora);

– abateri privind inscripționarea numelui, a denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului și/sau a importatorului, precum și a adresei la care aceștia pot fi contactați

– abateri privind menționarea numărului unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);

– lipsa marcajului de conformitate CE (acesta trebuie să respecte principiile generale prevăzute în Regulamentul European nr. 765/2008/CE, să fie aplicat în mod vizibil, lizibil și de neșters) sau marcarea necorespunzătoare a acestuia (ilizibil);

– lipsa declarației de conformitate, care stipulează faptul că îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege a fost demonstrată sau completarea incorectă a acesteia;

– au fost identificate și produse periculoase: pistoale cu bile care prezentau riscul de rănire a utilizatorilor, jucării de tip “YO-YO” cu conținut de lichid și șnur elastic ce se alungește cu risc de strangulare și sufocare, dar și risc chimic (de la lichidul conținut), jucării din pluș la care nu era specificată grupa de vârstă prezentând pericol de sufocare, prin înghițire, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora.

Sursă foto: facebook/Paul Anghel

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului.

În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Stirilemedia.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile furnizate de stirilemedia.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal dacă este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa).

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false.

Vă încurajăm să comentați, cu rugămintea de a folosi un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

spot_img
Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Asociația Patronală RESTO anunță schimbări în conducere. Președintele executiv, Lucian Cristian Tudose, a demisionat

Cine este noul președinte RESTO? Asociația Patronală RESTO a anunțat...

Evaziune fiscală: prejudiciu de peste 1.000.000 de lei. Polițiștii au făcut percheziții

Percheziții domiciliare într-un dosar de evaziue fiscală La data...

Cine sunt consilierii locali ai Constanței?

Consiliul Local Municipal: patru partide și 1 independent Numărul de...