Liderul Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a subliniat luni necesitatea identificării surselor de finanțare pentru a susține proiectul legii pensiilor, menționând că anul viitor nu se permite o majorare a taxelor și impozitelor.
„Nu este atât de simplu să venim cu o lege şi să spunem ‘găsiţi surse de finanţare’. Trebuie să găsim surse de finanţare, să susţinem acest proiect de lege şi ne străduim să găsim sursele de finanţare şi aici reiau încă o dată acest subiect pe care îl ştim cu toţii şi anume acela că principala sursă poate să vină din combaterea evaziunii la TVA, care este de 45 de miliarde de lei”, a declarat Ciucă, la sediul PNL, înaintea şedinţei conducerii liberalilor.
În ceea ce privește responsabilitatea de a găsi această sursă de finanțare, Nicolae Ciucă a afirmat: „Este în curtea PNL, dacă privim către aspectul că la conducerea ministerului acum se află un ministru susţinut de PNL şi nu ne dăm deloc înapoi de la această responsabilitate şi vom face tot ceea ce este posibil să continuăm măsurile care deja au fost implementate în acest sens”.
Cu toate acestea, el a subliniat că acest subiect nu trebuie să fie unul electoral.
„Vedeţi ce uşor este să aruncăm anatema de la unul la altul şi tocmai asta spun: este uşor să dai vina de la cineva anume la altcineva şi mai mult decât atât să nu o joci electoral. Acesta nu este un subiect cu care să ne jucăm electoral. Acesta este un subiect pentru care trebuie să găsim soluţii, iar soluţiile sunt la noi toţi. Este vorba de asumarea acestei responsabilităţi de a finaliza odată”, a explicat Ciucă, întrebat în legătură cu criticile PSD pe această temă.
Liderul PNL a adăugat că „se discută mereu despre digitalizare”, menționând că dacă aceasta este problema principală, atunci trebuie abordată.
„Am făcut toate demersurile, inclusiv am dus o decizie în acest sens în CSAT. Trebuie să facem digitalizarea pentru că asigurarea resurselor financiare reprezintă o problemă de siguranţă naţională. (…) Sunt termene care spun că poate fi finalizată în 6 luni, altele în 9 luni, care va fi cea mai fezabilă pe aceea o vom aplica”, a adăugat Ciucă.
În plus, întrebat despre riscul de majorare a taxelor pentru a acoperi costurile cu pensiile, Ciucă a afirmat: „Nu ne permitem anul viitor să creştem taxe şi impozite”.
„Este deja o decizie în implementare, parte dintre măsuri, marea majoritate a măsurilor vor intra în aplicare de la 1 ianuarie, ca atare nu putem să venim cu încă o povară pe mediul de afaceri. (…) Vin de la o întâlnire cu mediul asociativ, cu Asociaţia Municipiilor din România, şi cu toţii suntem conştienţi de faptul că putem să facem orice, mai puţin să pierdem şansa de a continua să finanţăm proiectele din bani europeni. Ca atare, aceste măsuri au fost luate tocmai pentru a evita o decizie la nivelul Uniunii Europene pentru a diminua, Doamne fereşte, întrerupe finanţarea din fonduri europene”, a mai spus Nicolae Ciucă.
foto: facebook.com/GeneralNicolaeCiuca
