Medhouse banner

Universitatea „Ovidius” din Constanța va implementa un nou proiect european în vederea dezvoltării academice prin intermediul tehnologiei virtuale

Date:

Proiectul are un buget total de 800.000 de euro

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC), în calitate de lider de consorțiu, a obținut finanțare pentru un nou proiect european, cu titlul „Dezvoltarea Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate Virtuală”, acronim – UPTAKERS, din cadrul apelului ERASMUS-EDU-2024-CBHE, finanțat de Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), prin programul Erasmus+.

Proiectul are un buget total de 800.000 de euro și va fi implementat pe o durată de trei ani, în cadrul unui consorțiu din care fac parte Universitatea „La Sapienza” din Roma (Italia) Universitatea Politehnica a Cataloniei din Barcelona (Spania), Academia Arabă de Științe, Tehnologie și Transport Maritim, (Egipt), precum și alte universități din Tunisia, Egipt și Iordania.

Scopul proiectului UPTAKERS este acela de a îmbunătăți capacitățile personalului și studenților din universitățile partenere în consorțiu din Egipt, Tunisia și Iordania.

„În cadrul proiectului este vizată extinderea și adaptarea unor programe de studii, cu scopul alinierii acestora la progresele actuale din domeniu. Activitățile pentru dezvoltarea abilităților studenților și cadrelor didactice se vor desfășura cu ajutorul tehnologiilor de realitate virtuală, iar schimbul de cunoștințe va fi realizat prin activități online și cu participare fizică, în cadrul unor evenimente de tip forum. Din partea Universității Ovidius din Constanța, în proiect vor participa cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă.”, precizează prof. univ. dr. Eden Mamut, coordonatorul proiectului din partea UOC. 

UPTAKERS este o continuare a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de calcul numeric a Universităţii Ovidius din Constanţa, pentru modelare numerică, simulare şi procesare de structuri masive de date prin realizarea unui Centru de Date de tip Cloud”, acronim Ovidius Cyber Cloud, care a fost implementat de UOC, în perioada 2020 – 2023, în cadrul căruia a fost realizată o infrastructură modernă de calcul, ce perimite abordarea unor noi proiecte, în domeniul digitalizării.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Incendiu violent în Murighiol. Două pensiuni au fost cuprinse de flăcări

Vântul puternic îngreunează misiunea pompierilor. Incendiu generalizat la două...

Cum poți plăti factura de apă pe 1 Mai? Casieriile RAJA vor fi închise

Atenție, abonați! Casieriile RAJA și compartimentele cu publicul nu...

Alertă alimentară! Arahide retrase de la vânzare din magazine. Consumatorii, avertizați despre prezența aflatoxinelor

Arahide „Fine Life” retrase de urgență din magazine Autoritatea Națională...