Medhouse banner

(Video) A început operaţiunea JUPITER! Poliţiştii au făcut 202 percheziţii în ţară

Date:

Percheziţiile au avut loc la nivel naţional

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor, în domeniul transporturilor și a faptelor de natură judiciară.

Astfel, astăzi, 2 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 202 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii, obținere ilegală de fonduri, înşelăciune, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și la regimul drepturilor de autor.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Percheziţii la Constanţa

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 iunie a.c., I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pun în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că reprezentantul mai multor societăți comerciale ar fi înregistrat în evidența contabilă cheltuieli și operațiuni nereale, cu scopul diminuării masei impozabile și consecința sustragerii de la plata către bugetul consolidat al statului a impozitului pe profit și a taxei pe valoare adaugată.

Prejudiciul cauzat către bugetul de stat este de aproximativ 3,8 milioane de lei.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia

Lucrări de modernizare a rețelei de distribuție din Medgidia RAJA...

Începe ediția a II-a a proiectului cultural „Datina VIE” în Constanța

Descoperă Dobrogea autentică: Expoziții, documentare și conferințe la „Datina...

Fii erou la UNTOLD 2026! Donează sânge și primești un bilet gratuit pentru prima zi de festival!

Caravana mobilă ajunge în 10 orașe din România UNTOLD lansează...