S-a activat Planul Roșu. Un autocar cu zeci de pasageri din Ucraina s-a răsturnat în apropiere de Hârșova
În jurul orei 21:00 s-a dat alerta. Un apel la 112 anunța că un autocar cu aproximativ 90 de cetățeni ucraineni s-a răsturnat în afara părții carosabile pe DN 2A, în apropiere de Hârșova.
„Din primele informații reiese că accidentul ar fi fost cauzat de explozia cauciucului unui autocar care transporta mai multe persoane. Șoferul ar fi pierdut controlul direcției, iar autocarul s-ar fi răsturnat.”, a declarat agent șef de poliție Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
ISU „Dobrogea” a trimis la fața locului: de la stația Hârșova – 2 ASAS și SMURD B; Det. Cernavodă – 1 ASAS, descarcerare și SMURD B; Det. Medgidia – descarcerarea, ATPVM și SMURD; Det. Port – ATPVM; Det. Palas – AIACC și SMURD C.
La scurt timp a fost activat și Planul Roșu de Intervenție.
„Pentru eficientizarea misiuni de răspuns, la locul indicat intervin 3 autospeciale de stingere, 4 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de descarcerare și 2 autospeciale pentru transport victime multiple din cadrul ISU Constanța. Totodată, în sprijinul colegilor constănțeni, intervin și 6 ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.”, a declarat sergent major Oana Manoilă, purtător de cuvânt ISU „Dobrogea”.
În sprijin s-a deplasat de la ISU IL – 2 SMURD B și 1 ATPVM, iar de la ISU CL – 2 SMURD B, 1 ATPVM și 1 SAJ.
În accidentul rutier au fost implicate 90 persoane dintre care 7 au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Constanța:
- 1 minor 13 ani traumatism membru superior drept
- femeie 35 de ani trauamtism costal
- femeie 53 de ani traumatism membru inferior stang
- barbat 28 de ani traumatism membru superior stang
- femeie 33 de ani gravida
- minor 12 ani atac de panica
- femeie 35 de ani traumatism costal
Dintre cele 90 persoane implicate, șapte au ajuns la spital, două au rămas la locul accidentului, iar 81 de persoane au fost transportate la sediul primăriei din localitatea Hârșova.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
La miezul nopții, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
Sursă foto/video: amator/DSU
