La muncă, opțional!
Îmi aduc aminte ce-mi spunea domn profesor Traian Brătianu, în facultate: „Când am fost în Coreea de Sud, în schimb de experiență, am avut în șoc: Nu erau oameni pe străzi, la orele amiezei.” Am încheiat citatul, dar cu o notă: Sigur exagera, poate erau câțiva, dar nu ca la noi, de parcă fiecare zi e weekend. Și în Constanța, dacă o iei pe Ștefan cel Mare, asta doar așa, ca exemplu, găsești o grămadă de oameni și luni și marți, da miercuri, da joi și nu mă faceți să încep cu vineri! Iar asta în plină zi! Deci, concluzia e la îndemâna tuturor privitorilor: nu suntem noi chiar campionii Europei la pofta de muncă.
Gânditor-combinator, certat cu munca la alb.
Acest bărbat, de loc din județul Telorman, susține că nu are în acte o zi de muncă, iar asta pe toată viața sa. Am anticipat întrebarea dumneavoastră (nici nu era greu): Da din ce trăiești, măi, băiatule? Omul mi-a explicat foarte simplu și lejer, cum pot fi făcuți banii înafara țării:
„Noi mai mergem pe afară, da se supără Guvernul pe noi, că de unde avem banii? Băi, dacă eu cerșesc, trebuie să-I cer lu ăla bon fiscal? Sau dacă mergi la furat: băi, stați așa că îmi trebuie și mie un bon! Noi acolo ne facem treaba, afară, câ doar n-o să muncim aici pe 3000 de lei.”, am încheiat și acest citat, auzind așa în minte „urările” dumneavoastră, la citirea rândurile de mai sus.
Bun și cum mergeam așa cu treabă, pe meleagurile noastre urbane, am început să iau la rând sediile Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă sau alte incinte folosit pentru organizarea de burse.
Aglomerație la Bursa Locurilor de Muncă.
Când am văzut acest puhoi de oameni, în fața Polivalentei din Alexandria, am zis: Na că ne-am înșelat! Teleormănenii din imagine s-au trezit cu noaptea în cap pentru un loc de muncă. La interior însă, aveam să aflăm că cei mai mulți dintre ei au venit aici fix ca să nu muncească și ca să obțină viza mai râvnită decât cea pentru SUA, viza de șomaj.
„Toată lumea asta este la vize pentru șomaj. Locuri de muncă nu se găsesc.”, ne explică un bărbat, venit aici ca să aibă de unde să plece fără muncă și bătăi de cap.
Viza pentru șomaj e mai dorită decât cea pentru America. La concluzia asta am ajuns, după ce am văzut câtă lene zace în cei care merg la târgurile pentru locuri de muncă, fugind și acolo de cuvântul cheie, MUNCĂ. Indiferent cât de săraci sunt, parcă nu neajunsurile îi sperie, ci faptul că dimineață ar fi nevoiți să se trezească după alarmă, pentru prima zi la serviciu.
Nea Ion a semnat și el condica la bursă tot pentru viză. Știu că am depășit cumva o limită, dar l-am orientat totuși către un stand unde o firmă angaja agenți de pază. Fix ce lucrase el.
Nea Ion, candidat la viza de șomaj.
„Depinde și de șefi, câte ture vin la muncă. Normal ar trebui să fie o zi și o noapte la muncă, o zi și o noapte liberă. Nu știu, mă gândesc. Dar ce firmă e? Vedem, nu știu!” , este concluzia fâstâcelii celui ce abia aștepta să plece de la interviu.
Nu e meserie mai frumoasă ca cea de șomer și specializare mai căutată decât aceea de asistat social, în rândul acestor oameni. Munca le place și ea, cumva, dar s-o vadă în cârca altora, căci lor le priește cel mai mult statul degeaba.
Om relaxat, abonat la băncile din oraș.
„De ce să te păcălesc? Nu am muncă! Îmi place, dar am altă treabă, mai strâng gunoaie.”, se destăinuie bărbatul care se bronzează pe această băncuță.
Anul trecut, în jur de 260.000 de români au primit ajutor social. Dintre acești, în jur de 15.000 au refuzat să presteze munca, la solicitarea autorităților locale, în schimbul remunerației minime, adică pe cei 300-500 de lei, cât primesc prin primării. Da, corect, nu-s bani mulți, dar nici ambiție prea mare nu vedem ca să renunțe la ei.
